Despre carnea de pui s-au vorbit multe, de-a lungul timpului, iar unul dintre subiectele controversate, ce au dat naștere unor ample dezbateri, chiar și printre chefi celebri, a fost răspunsul la întrebarea: se spală sau nu, carnea de pui înainte de a o găti?
Ei bine, potrivit unui raport al Departamentului Agriculturii al Statelor Unite ale Americii și al Universității de Stat din Carolina de Nord, carnea de pui nu ar trebui spălată, întrucât crește riscul de intoxicație alimentară.
Potrivit experților, carnea de pui poate fi contaminată cu bacterii periculoase precum Salmonella, Campylobacter și Clostridium perfringens. Acestea sunt distruse termic în momentul în care carnea este gătită la tigaie sau pe grill-ul încins al unui gratar gradina, însă, dacă alegi să o speli, bacteriile pot ajunge pe alte obiecte folosite în bucătărie, precum tocător, chiuvetă, cuțit ori alte obiecte folosite.
„Chiar și atunci când consumatorii consideră că au curățat eficient chiuveta după spălarea cărnii de pasăre, acest studiu arată că bacteriile se pot răspândi cu ușurință pe alte suprafețe și alimente”, a explicat secretarul adjunct al USDA, pentru securitatea alimentelor Mindy Brashears.
Oamenii de știință au realizat acest studiu pe 300 de persoane, pe care le-au împărțit în două grupe și le-au cerut să pregătească pulpe de pui și salată. Dacă unul dintre grupuri a primit instrucțiuni cu privire la modul de preparare în condiții de siguranță a puiului, inclusiv nespălarea acestuia, al doilea a primit provocarea fără reguli. Ulterior, experții au stabilit că 26% dintre persoanele care au spălat carnea de pui au avut E.Coli în salată, spre deosebire de 20%, în cazul celor care nu au spălat puiul.
Același avertisment a fost lansat și de Catherine Brown, director executiv la Food Standards Agency din Marea Britanie.
„Spălatul cărnii crude de pui este o practică comună. Le recomandăm oamenilor să nu o mai spele și încercăm să îi facem pe aceștia să conștientizeze riscul bacteriei campylobacter. Campylobacter este o problemă serioasă. Aceasta poate cauza boli serioase și chiar și moartea”, a atras atenția expertul.
Potrivit experților, acest obicei poate duce la răspânidirea bacteriei Campylobacter care reprezintă cea mai comună formă de intoxicație alimentară din Marea Britanie. Majoritatea cazurilor provin de la păsările de curte, iar simptomele includ diaree, dureri de stomac, crampe, febră și starea generală de rău.
Pe lângă faptul că n-ar trebui să speli carnea de pui, experții recomandă ca aceasta să fie pregătită după alte alimente, precum fructe și legume și ar trebui folosit un tocător doar pentru carnea crudă. De asemenea, înainte de pregăti carnea, ar trebui să-ți speli mâinile cu apă și săpun cel puțin 20 de secunde. Ulterior aceasta trebuie să fie gătită complet și supusă unui tratament termic riguros, indiferent dacă folosim grătare pe cărbuni sau gratar electric fara fum.