De ce nu se fac nunţi în post. Cununia religioasă nu poate fi oficiată în perioada posturilor pentru că această perioadă se referă nu doar la abstinenţă sufletească, ci şi la abstinenţă trupească, este, pe scurt, explicaţia preoţilor. Există, însă, şi excepţii.
De ce nu se fac nunţi în post. Postirea trupească nu are în vedere numai abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi într-o anumită perioadă, ci şi la abstinenţa conjugală a soţilor, spun preoţii citaţi de ziarul Lumina, publicaţie a Patriarhiei Române.
Preoţii mai arată că, deşi Sfântul Apostol Pavel spune că „nunta este cinstită întru toate şi patul nespurcat” (Evrei 12, 4), abstinenţa soţilor în perioada postului are în vedere pregătirea lor pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine chiar în ziua Praznicului, or, pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, este necesară pregătirea trupească prin înfrânarea conjugală.
Prin urmare, nu împreunarea soţilor este un păcat înaintea lui Dumnezeu, ci nesocotirea Sfintei Împărtăşanii, a cărei primire o aşteptăm la sfârşitul postului, dacă nu ne pregătim cuviincios pentru ea, atât sufleteşte, cât şi trupeşte.
Cum săvârşirea Tainei Cununiei implică şi întâlnirea trupească a soţilor, aceasta din urmă nu este compatibilă cu perioada postului. Aşadar, nunţile nu se pot face în post, pentru că prejudiciază abstinenţa soţilor în perioada postirii.
În plus, cum nunta este însoţită de petrecere, este greu de imaginat o masă cu mâncare de post, cu această ocazie. Atmosfera exuberantă a nunţii ar fi în totală contradicţie cu sobrietatea ce caracterizează perioada postului, mai spun preoţii.
Există însă şi cazuri excepţionale, când episcopii acordă o dispensă, iar nunta poate avea loc în post. Din diferite motive, cum ar fi plecarea iminentă din ţară a unuia dintre soţi sau chiar a amândurora, pentru o perioadă lungă de timp, ori în cazuri în care sunt invocate probleme grave de sănătate, este permisă oficierea Sfintei Taine a Cununiei în perioada postului, dar majoritatea preoţilor le pun mirilor condiţia ca petrecerea să fie sobră, fără lăutari.
– în toate zilele de post si posturile de peste an;
– în zilele Praznicelor Împărăteşti şi în ajunul acestora:
1-2 februarie;
24-25 mai;
3-5 iunie;
15 august
13 si 14 septembrie
– de lăsatul secului de carne pentru Postul Sfintelor Paşti până la Duminica Tomei (20 februarie – 23 aprilie);
– în perioada postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (12-28 iunie);
– în postul Adormirii Maicii Domnului (1 – 14 august);
– în postul Naşterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie);
– în perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie).
După cum se observă, nunţile sunt interzise nu doar în perioadele de post, ci şi după marile sărbători. Explicaţia ar fi că bucuria prilejuită de nuntă nu ar trebui să o micşoreze pe cea dată de marile sărbători.