De ce nu e bine să usuci rufele în casă! Riscul la care te supui
Faptul că vaporii care se ridică în timpul procesului de uscare a rufelor în cameră ne fac rău este deja ştiut. Însă doctorii atrag atenţia asupra faptului că, procedând aşa, ne putem îmbolnăvi de plămâni, mai exact de aspergiloză, o boală pulmonară infecţioasă provocată de o specie de fungi denumită Aspergillus fumigatus.
Medicii din Statele Unite ale Americii avertizează că persoanele care îşi usucă hainele pe radiator pot dezvolta ciuperci şi infecţii pulmonare din cauza mucegaiului care se formează ca urmare a umezelii.
“Eram obosită permanent şi tuşeam tot mai rău. Mult timp am ignorat. Când am fost la medic, la început nu îşi dădea seama ce am. Apoi mi-a pus câteva întrebări despre casa mea şi m-a anunţat că am aspergiloză pulmonară acută”, a povestit una dintre paciente care obişnuia să usuce rufele în dormitor pe un suport special.
Doctorul a avertizat-o că boala se poate croniciza, aşa că femeia a înţeles că trebuie să nu mai recurgă la această tehnică după ce îşi spală hainele. În urma tratamentului, aobservat o ameliorare considerabilă în privinţa stării sale de sănătate.
Deşi pare un gest minor, experţii trag un semnal de alarmă: ne putem îmbolnăvi grav dacă nu luăm măsuri. Hainele uscate pe radiator pot ridica nivelul de umiditate la peste 30 la sută şi poate crea condiţii ideale pentru dezvoltarea mucegaiului.
”Un teanc de haine proaspăt spălate conţine aproximaiv doi litri de apă, care se evaporă în cameră. Majoritatea dintre noi suntem imuni la aceste infecţii, cu ciuperci care se dezvoltă în astfel de condiţii sau au organismul mai puternic şi pot lupta cu aceste infecţii. Totuşi sunt şi persoane care suferă de asm sau alergii şi pentru care un astfel de mediu poate fi extrem de dăunător. Nici pentru pacienţii cu cancer, trataţi cu chimioterapie, nu este indicat un astfel de mediu, pacienţii cu SIDA sau alte boli autoimune. Aceştia sunt vulnerabili în faâa ciupercilor, iar fungii le pot provoca aspergiloză pulmonară. Este o boală care poate provoca o afecţiune incurabilă şi chiar una cronică sau mortală la nivelul plămânilor”, este avertismentul dat de profesorul David Denning, care ne recomandă să ţinem textilele departe de sufragerie sau alte camere ale casei şi să le uscăm în schimb la aer curat, afară, sau în uscător.