De ce nu credeam ca Boc va vizita Turcia
MICROBIST. Liderul Executivului e un jucator de forta, dar scandarea numelui sau pe stadion nu are, mereu, rezultatele scontate Pentru multi politicieni, nu doar de la noi, numele poate fi o sursa nesecata de mistouri si jocuri de cuvinte care fac deliciul presei. Unii privesc situatia cu umor, altii se supara, dar exista si cazuri mai rare, in care numele creeaza situatii extrem de neplacute. Bogdan Tiberiu Iacob Primul premier post-decembrist a avut o problema cu numele: despre Petre Roman s-a aflat rapid ca se numea, de fapt, Neulander, iar tatal sau si-a schimbat numele intr-un moment in care originea evreiasca devenise o povara, in Romania comunista. Vacaroiu a tras si el, din greu, din cauza numelui, devenit, mai apoi, „Vodcaroiu”, pentru multi ani desi, culmea, omul chiar nu e impatimit al alcoolului. Numele lui Ciorbea a provocat, si el, o droaie de jocuri de cuvinte, iar Tariceanu a fost declarat premierul cu cel mai lung nume: Calin Constantin Anton Popescu Tariceanu. Emil Boc are un nume care produce, si el, jocuri de cuvinte, de tip Boc-Poc samd. Dar, dincolo de asta, noul premier credem ca va evita prin toate mijloacele orice vizita oficiala in Turcia, pentru ca ar aparea, inevitabil, anumite probleme greu de surmontat. Sa o luam, insa, pe firul povestii: in 2004, selectionata de fotbal a Parlamentului Romaniei, cu Emil Boc capitan, Victor Ponta jucator, Raduly Robert antrenor si Ioan Oltean antrenor-jucator antameaza un meci cu omologii turci, in Antalya. Meciul a fost aprig disputat si s-a terminat cu scorul de 1-1, numai ca vedeta evenimentului nu a fost meciul in sine, ci persoana micului varf de atac care azi ne e premier. Mai precis, pe toata durata deplasarii, gazdele turce au facut eforturi cumplite sa nu explodeze de ras de cate ori se pronunta numele lui Boc, care in turca, scris cu k dar pronuntat ca la noi, inseamna ceva taaaaare neplacut, care incepe cu „c” si se termina cu „at”. Surse din echipa parlamentara au dezvaluit presei, la intoarcere, ca Boc a aflat abia inaintea plecarii spre tara si s-a simtit extrem de stanjenit. Anul trecut, el a fost cu familia in concediu in Antalya si a evitat sa foloseasca numele sau atunci cand a fost cazul, recomandandu-se doar „Emil”. Ghinion, insa: fiica sa, Patricia, s-a imbolnavit si a trebuit internata intr-un spital turcesc. La indeplinirea formalitatilor de internare, Boc a trebuit sa suporte din nou supliciul declararii numelui si stupefactia de pe chipurile angajatilor spitalului. Iata de ce credem ca noul premier se va eschiva de la o vizita oficiala la Ankara, pe unde au trecut cam toti predecesorii sai, pentru ca povara numelui sau e teribila in aceasta tara.