De ce nu a sărit nimeni în apărarea medicului ginecolog rupt cu bătaia într-un spital din Galați

Publicat: 07/03/2019 | 10:52

Costache Botezatu, un medic ginecolog din Galați, a fost bătut măr de un individ, chiar în spital. Doctorul a depus plângere la poliție împotriva agresorului.

Strigător la cer a fost faptul că nimeni nu a intervenit, deși medicul a fost pus la pământ de atacator. Între timp, au apărut noi detalii despre ginecologul lovit fără milă de un interlop, chiar pe holurile unității medicale.

Medicul a fost ajutat să se ridice abia după câteva minute, de două femei. „Asemenea fapte pot şi vor avea efect şi asupra altor pacienţi nevinovaţi în sensul că în situaţie limita cadrele medicale vor evita să intervină de frică unor agresiuni”, a declarat vicepreședintele Colegiului Medicilor, conform știrileprotv.ro.

Reacția medicului agresat

Am cugetat mult dacă să postez înregistrarea agresiunii. Am ajuns la concluzia că, pe lângă acțiunea penală, este necesară și o conștientizare a unor asemenea situații de către toți colegii – nu numai din relatări verbale, ci și video. PS – nu mă victimizez, am postat doar pentru ceilalți colegi, pentru a realiza la ce se pot aștepta. Am înaintat plângerea la parchet. Aștept procedurile. Apropos  -în Moldova (pe care mulți o desconsiderăm) pentru așa ceva respectivul individ ar face 15 ani pușcarie. La noi – între 6 luni și 3 ani (dacă nu vor fi șase luni cu suspendare). Ca să fie clare anumite aspecte și să nu apară întrebări: unitatea la care lucrez a chemat imediat paza și poliția, a făcut toate demersurile legale necesare în asemenea situații. Eu am depus plângere penală. Vom vedea cum se va rezolva. Postarea a fost doar un strigăt (sper că nu în van) asupra comportamentului multor pacienți, ajungându-se și la aceste agresiuni fizice. Nu este teamă, ci revoltă!”, a povestit medicul Costache Botezatu.

https://www.facebook.com/costache.botezatu/videos/1050826901788355/

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult