De ce nu a mai ajuns Cătălin Oprișan la Kanal D2. Care sunt motivele secrete ale unor negocieri eșuate

Publicat: 03/04/2023 | 13:40
Cătălin Oprișan a avut o oferă tentantă de la Kanal D2 (Sursă foto: Facebook)

Telenovelă cu iz turcesc înainte de lansarea Kanal D2. Una dintre cele mai în vogă vedete ale momentului a purtat negocieri intense cu postul tv. CANCAN.RO a aflat de ce nu a mai ajuns Cătălin Oprișan la Kanal D2 și ce condiții le-a pus „matinalul” de la Kiss FM turcilor de la Dogan.

După ce a făcut parte din echipa Neatza cu Răzvan și Dani, Cătălin Oprișan a avut o propunere clară de a reveni pe „sticlă”. Oferta a venit din partea trustului Dogan, iar între cele două părți s-au consumat mai multe runde de negocieri. De patru ori s-a întâlnit vedeta cu șefii Kanal D și, la un moment dat, părea că cele două părți vor ajunge la un acord.

De ce nu a mai ajuns Cătălin Oprișan la Kanal D2

La puțin timp după lansarea noului post tv a apărut informația că au existat discuții între Oprișan și conducerea Kanal D. Varianta a fost confirmată chiar de vedetă pe pagina sa de Facebook. Se pare că, singurul capitol la care cele două părți s-au înțeles pe deplin ar fi cea financiară, însă scurt-circuitele au apărut în alte zone.

Potrivit informațiilor deținute de CANCAN.RO, Cătălin Oprișan ar fi pus două condiții, care au reprezentat motivele pentru care negocierile au eșuat. Se pare că suma de bani oferită de Doğan Holding/Doğan Media International SA nu a fost suficientă pentru a-l convinge pe cunoscutul om de televiziune.

Oprișan nu ar fi fost de acord să fie unul dintre starurile Kanal D2, ci și-ar fi dorit să facă parte din echipa principalului post tv al companiei din Turcia. De asemenea, nici propunerea de a face parte din echipa de la Radio Impuls, care aparține trustului Dogan, nu a fost pe placul vedetei. Angajamentul cu Kiss FM a fost decisiv în alegerea lui Cătălin Oprișan, la care nu ar renunța în ruptul capului. Matinalul se simte foarte bine la noul său loc de muncă și nu are de gând să părăsească gașca celui mai ascultat post radio la nivel național.

Cine este Cătălin Oprișan

Cătălin Oprișan este unul din cei mai renumiți jurnaliști, prezentatori, realizatori de emisiuni și bloggeri. Acesta a realizat mai multe emisiuni pentru GSP TV și a făcut parte și din cadrul emisiunilor de la B1 TV, Dolce Sport și Prima TV. De la GSP TV a demisionat când emisiunea sa a fost mutată la o altă oră. Din cauză că nu a fost anunțat de modificarea orei de difuzare, acesta a decis să plece. La B1 TV, împreună cu Roxana Iliescu a realizat Săptămâna mondenă.

Vedeta a realizat numeroase interviuri cu diferite personalități, printre care și politicianul Vadim Tudor. În cele din urmă, jurnalistul a ajuns redactor șef al știrilor de la Antena, din 2012 fiind prezent la emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani. Din toamna anului trecut, Cătălin Oprișan este unul dintre oamenii care realizează matinalul postului Kiss FM intitulat DesKiss Dimineață.