De ce nu a fost chemat si Mircea Sandu la DNA?
Culpe. Federatia Romana de Fotbal a cazut din greseala in greseala: a incalcat prevederile FIFA privind litigiile si nici nu s-a constituit parte civila pentru recuperarea asa-zisului prejudiciu descoperit de DNA Octavian Topa Dosarele instrumentate de procurorii Departamentului National Anticoruptie, coordonati de adjunctul Ioan Tulus, au declansat urmarirea penala impotriva a zece oameni de fotbal. Nu le vom mai insira numele acum, au fost si asa indelung mediatizate. Nu vom mai insista nici asupra faptelor care li se imputa, pentru ca si ele va sunt prea bine cunoscute. Altele sunt semnele de intrebare care se ridica dupa declansarea actiunii DNA, mai ales ca Ionut Lupescu, director general al FRF, a declarat public ca visteria forului conducator a fost vaduvita de cateva sute de mii de euro. Lupescu s-a antepronuntat instantelor de judecata, ca sa folosim un termen juridic, asa ca e firesc sa ne punem intrebari. 1. De cat timp stia conducerea FRF de aceste asa-zise nereguli, nu cumva dinaintea declansarii cercetarilor DNA? Actele care au ajuns acum in dosarele de urmarire penala existau de ani buni in arhiva FRF si au primit girul presedintelui. 2. Daca intr-adevar exista nereguli in transferurile de jucatori, cum sugereaza Lupescu, facute de conducatorii de cluburi sau de impresari, de ce FRF nu a declansat in atatia ani o ancheta in fotbal? Conform regulamentelor FIFA in vigoare, este interzis amestecul justitiei sau politicului in ograda federatiilor nationale. FRF ar fi trebuit sa faca o ancheta, sa o finalizeze si abia apoi, daca era cazul, trebuia sa intre pe fir DNA. 3. De ce FRF, daca tot vorbeste Lupescu despre deturnari de fonduri, nu s-a constituit parte civila pentru recuperarea prejudiciului?
Ce risca Nasul
Indiferent de rezultatul anchetei, fotoliul de lider al lui Mircea Sandu se clatina vartos. 1. Poate ajunge oricand la DNA, in calitate de martor. Daca faptele anchetatilor vor fi probate de procurori, poate fi chiar inculpat pentru complicitate si tainuire. 2. Sanctiuni drastice din partea FIFA pentru ca a permis amestecul justitiei intr-o problema care putea fi lesne rezolvata de instantele fotbalului. 3. Pierderea increderii conducatorilor de cluburi si, implicit, voturile acestora la urmatoarele alegeri federale. Tot mai multi dintre ei, indiferent de esalon, critica deja pe la colturi faptul ca Mircea Sandu i-a dat pe mana Parchetului pe unii „de-ai lor”.