Este zi de doliu în lumea muzicii românești. Petrică Mâțu Stoian s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani. Bărbatul era internat în spital, pe secția ATI, după ce starea de sănătate i s-a înrăutățit.
Petrică Mâțu Stoian a preferat întotdeauna să își țină viața personală departe de ochii curioșilor și, mai mult decât atât, a preferat să nu ia parte la scandaluri amoroase. Interpretul de muzică populară a fost căsătorit timp de 16 ani cu iubirea vieții sale, Carmen Mihaela. După ce s-au separat legal, bărbatul a vorbit, asumat, despre căsnicia pe care a avut-o. După divorț, Petrică Mâțu Stoian a preferat să nu se recăsătorească și nici nu a avut niciodată copii.
Povestea de dragoste dintre Petrică Mâțu Stoian și soția sa a luat sfârșit în anul 2012, de comun acord. Cei doi au mers în instanță și au divorțat. Pentru că cei doi nu au avut copii împreună, magistrații Judecătoriei Târgu Jiu au admis acțiunea chiar de la primul termen, care avusese loc în luna ianuarie.
„Eu şi Carmen am hotărât de comun acord să ne separăm. Nu am vrut să batem toba pe tema asta. Am intentat acţiunea de divorţ în decembrie anul trecut şi am avut termen pe 18 ianuarie”, mărturisea el, la un post TV, în urmă cu 9 ani.
Discret de fel, interpretul de muzică populară a preferat să nu vorbească despre problemele pe care el și fosta soție le-a întâmpinat în timpul mariajului. Problemele dintre cei doi foști soți ar fi început după ce bărbatul a părăsit Ansamblul ”Doina Gorjului” și s-a mutat la Craiova. Atunci, fosta soție a preferat să rămână la Târgu Jiu.
„Făcând naveta 200 de kilometri pe zi, ce luam pe mere, dădeam pe pere, nu merita. Aşa că am decis să îmi iau casă în Craiova. Din cauza depărtării relaţiile noastre s-au răcit, aşa că am decis să divorţăm. Nu ne-am certat, nu a existat niciun scandal. Ne-am despărţit ca nişte oameni civilizaţi”, a afirmat Stoian la vremea aceea. Cântăreţul spune că nu regretă că nu au avut copii şi nu crede că dacă ar fi avut, divorţul ar fi fost evtat. „Nu aş vrea să par egoist, dar mie nu mi-au plăcut copiii niciodată. De aceea nici Dumnezeu nu mi-a dat”, mai mărturisea solistul, arată Realitatea.net.
Sursă foto: captură video Youtube