Una dintre cele mai de succes echipe din America de Sud, River Plate, este cunoscută publicului larg drept gruparea „milionarilor”, poreclă căpătată în anii ’30, când a plătit 30 de mii de dolari, o sumă fabuloasă în acele timpuri, pe atacantul Bernabe Ferreyra. Însă, cei de la River mai au o poreclă batjocoritoare, căpătată în urmă cu mai bine de o jumătate de secol: las gallinas, găinile, pentru că ar fi lipsiți de curaj.
Totul a pornit de la finala Copei Libertadores din 1966, când River a avut 2-0 la pauză în meciul decisiv de la Santiago de Chile în fața lui Penarol, care a revenit în repriza a doua, marcând de două ori, și s-a impus după prelungiri cu scorul de 4-2. În următorul meci al lui River, fanii lui Banfield au aruncat pe teren o găină albă cu o dungă roșie vopsită pe piept, iar de atunci s-a născut porecla care dăinuie și astăzi, las gallinas.
Legenda a fost întărită în 2004 chiar în timpul unui Superclasico din semifinala Copei Libertadores, când Carlos Tevez, atunci în vârstă de 20 de ani, a celebrat marcarea unui gol în minutul 88, imitând o găină care bate din aripi, motiv pentru care a fost eliminat. Acel cartonaș roșu putea să o coste scump pe Boca Juniors, care a primit un gol pe final, iar calificarea a fost decisă la loviturile de departajare. Totuși, los Xeneizes s-au impus și s-au calificat în finala Libertadores, pe care au și câștigat-o.
P.S. Povestea este desprinsă din cartea „Călătorie în inima celui mai fierbinte derby al planetei”, care va apărea în acest an.