De ce i-a fost frică nu a scăpat: Eliminat de la Miami, Federer pierde și locul 1 ATP!

Publicat: 26/03/2018 | 07:09

Jucătorul de tenis elveţian Roger Federer a fost eliminat în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Miami (SUA), fiind învins în trei seturi, 3-6, 6-3, 7-6 (7/4), de australianul Thanasi Kokkinakis.

La conferinţa de presă de după meci, Federer a declarat că nu are ca obiectiv să fie lider mondial la finalul anului şi a anunţat că nu va participa la niciun turneu pe zgură, nici măcar la Roland Garros. „Nu am jucat foarte bine nici săptămâna trecută Indian Wells. Încerc să pun ordine în lucruri, acum am ceva timp la dispoziţie. A fost important să recâştig numărul unu mondial la Rotterdam, să îl păstrez acum sau să îl recâştig de-a lungul sezonului nu mai este la fel de important”, a declarat Roger Federer. Elveţianul în vârstă de 36 de ani intenţionează să revină în competiţie în sezonul pe iarbă, în turneul de la Halle, pe 18 iunie. În cariera sa, Federer are 20 de titluri de Mare Şlem în palmares, dar un singur trofeu la Roland Garros, în 2009, după o finală disputată împotriva lui Robin Soderling, cel care îi uşurase misiunea spre completarea „career Grand Slam”-ului, eliminându-l pe Rafael Nadal.

În urma acestui eşec, în faţa unui adversar venit din calificări, Federer va ceda primul loc în clasamentul mondial marelui său rival Rafael Nadal, pe care îl detronase luna trecută din fotoliul de lider ATP, după titlul cucerit de elveţian la Rotterdam.

Nadal, accidentat la un picior, nu a luat parte la turneele de la Indian Wells şi Miami, însă el avea de apărat mult mai puţine puncte decât Federer, care a câştigat ambele turnee americane în 2017.

Jucătorul din Ţara Cantoanelor va pierde astfel 900 de puncte, rămânând cu un total de 8.670, în timp ce Nadal va pierde doar 600 de puncte, totalul său fiind de 8.770 puncte începând de astăzi, precizează AFP.