De ce e bine sa-l lasi sa faca sport
Cresterea si dezvoltarea armonioasa a copilului sunt strans legate de activitatea fizica pe care o realizeaza in mod regulat. Si, cu cat incepe sa faca sport mai devreme, cu atat este mai bine. Iata ce trebuie sa stii despre efortul fizic necesar imbunatatirii calitatii vietii copilului, cum ii alegi sportul potrivit in functie de varsta si ce poti face daca il ia pe „Nu” in brate! Miscarea ii oxigeneaza creierul Chiar daca ai un copil mai putin energic, nu-l lasa sa petreaca prea mult timp in fata televizorului si a calculatorului. Din contra, incurajeaza-l sa faca multa miscare si se va simti mult mai bine. Sistemul sau imunitar se va intari si nu se va mai imbolnavi atat de des. Potrivit medicilor, sportul il va ajuta sa creasca frumos si sanatos. „Sportul ii oxigeneaza tesuturile mult mai bine si ii creste pofta de mancare. Mai mult, va avea o digestie mai buna pentru ca alimentele sunt mai usor digerate, iar toxinele sunt eliminate prin transpiratie”, spune dr. Corina Matei, medic de familie. Din punct de vedere intelectual, odata incadrat intr-un program sportiv, copilul tau va fi mai atent si va obtine rezultate mult mai bune la scoala, deoarece sportul contribuie la o mai buna oxigenare a creierului si ii creste capacitatea de concentrare. In plus, va deveni mult mai ordonat, va comunica mai bine pentru ca isi va face o multime de prieteni, va invata ce inseamna corectitudinea, va descoperi ce inseamna munca si respectul fata de cei din jur. Volei daca e timid si inot cand debordeaza de energie Nu te ingrijora daca observi ca micutul tau nu este atras de un sport anume. Important este sa te concentrezi pe succesele lui, nu pe insuccese. Este posibil ca el sa nu fie un bun inotator, dar sa se descurce foarte bine pe terenul de handbal. Lauda-l de fiecare data cand face ceva bun si ofera-i mai multe oportunitati care sa-i asigure succesul in ceea ce face. Nu uita! Sportul trebuie sa fie in concordanta cu temperamentul si personalitatea copilului. Chiar daca ai un copil mai putin zburdalnic, care nu debordeaza de energie, trebuie sa stii ca timiditatea lui se poate trata prin sporturile in echipa. Indruma-l catre baschet, handbal, volei sau fotbal. De asemenea, in cazul in care prichindelul tau este un neastamparat ii poti dezvolta capacitatile intelectuale si il poti transforma intr-un individ calculat si rezervat inscriindu-l la inot, ciclism, patinaj, gimnastica sau schi. Jocuri indicate pana la sase ani Daca micutul tau nu a depasit inca sase ani, trebuie sa stii ca sotronul, coarda, inotul, gimnastica (fara greutati), jocul cu discul de plastic sunt cele mai potrivite sporturi pentru varsta lui. Abia dupa ce implineste sapte ? opt ani il poti inscrie la un sport de echipa. Pana la sapte ani copilul nu este pregatit pentru un sport dur, iar multe dintre sporturile de echipa implica un contact dur. Sportul dupa sapte ani De la aceasta varsta, micutul poate incepe cursurile de dans, tenis, patinaj, hochei pe iarba sau pe gheata, baschet, fotbal, gimnastica si chiar lupte. Competitiile sportive trebuie insa introduse cand micutul ajunge la varste cuprinse intre opt si 12 ani. Ca parinte trebuie sa fii bine informat cu privire la sportul pe care il urmeaza copilul tau. Trebuie sa detii suficiente informatii despre echipamentul si tehnicile de prevenire a accidentelor, astfel incat sa-ti feresti prichindelul de lovituri. „E obligatoriu ca orele de sport sa fie incluse intr-un program adecvat varstei lui si intreaga activitate sa se desfasoare sub stricta supraveghere a personalului calificat”, mai spune dr. Corina Matei. Alergarile pe distante lungi este bine sa fie amanate pana spre adolescenta. Nu-l forta spre o activitate pe care nu si-o doreste In general, copiii isi manifesta dorinta de a face miscare si priceperea intr-un anumit sport. Totusi, sunt si exceptii in care copilul se intimideaza si refuza sa mai continue miscarea. Ca parinte trebuie sa fii grijuliu, sa-l incurajezi chiar si atunci cand observi ca s-a rusinat sau este frustrat din cauza unui esec. Dar niciodata nu trebuie sa-l fortezi sa desfasoare o activitate pe care el nu si-o doreste. Daca refuza sportul, incearca sa-l convingi din nou, dupa aproximativ sase luni, cand copilul se va simti mai bine.