De ce Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru au luat-o pe drumuri diferite, imediat după America Express: „Nici nu i-am zis pa”

Publicat: 02/05/2023 | 20:30
Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru/ Foto: Captură Video

Cătălin Scărlătescu a recunoscut despărțirea de Doina Teodoru, imediat după participarea la emisiunea America Express. Celebrul bucătar de la Chefi la Cuțite a oferit detalii neștiute din viața lui, în podcastul lui Mihai Morar.

Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru au fost printre preferații publicului pentru câștigarea premiului cel mare de la America Express. Lucrurile n-au fost să fie, iar celebrul bucătar și iubita lui au părăsit competiția înainte de marea finală. S-au clasat pe locul trei și s-au întors pe meleaguri românești, fericiți că au luat parte la o asemenea experiență unică. Imediat după ce au aterizat în România, lucrurile s-au „stricat” în relația lor amoroasă, așa că au decis să ia o pauză.

CITEȘTE ȘI: NIMENI NU SE AȘTEPTA LA ASTA! CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU, DEZVĂLUIRI ULUITOARE DESPRE DUMITRESCU ȘI BONTEA: „NOI NU SUNTEM PRIETENI”

Cătălin Scărlătescu a fost prezent în podcastul „Fain&Simplu” al lui Mihai Morar, unde a oferit detalii în premieră despre separarea de actriță. Cei doi au luat o pauză, imediat după întoarcerea din America Latină, apoi și-a văzut fiecare de treaba lui.

„Am ajuns acasă și nici nu i-am zis pa! Am luat geanta și am plecat, direct în Vamă. Trei zile am stat în Vama Veche, după care m-am dus în Deltă, singur. Mi-am luat barca și mi-am întins doar bețele. N-am aruncat la pește. Am pus bețele pe poziție și am stat. 

Voiam doar să stau. A fost crunt rău de tot. Cazările alea… Restul a fost superb. Jocurile alea fantastice, ia-mă, nene, faptul că am reușit să învăț spaniolă a fost ceva fantastic pentru mine. Pot să dorm la minus 20 de grade, dar dă-mi apă caldă și prosop”, a dezvăluit Cătălin Scărlătescu.

CITEȘTE ȘI: ATAC LA DOINA TEODORU DIN CAUZA LUI CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU: „ÎI CURGE MEREU CEVA DIN GURĂ. CIZELEAZĂ-L UN PIC!”

Cătălin Scărlătescu, despre despărțirea de Doina Teodoru

Juratul de la Chefi la Cuțite a dat din casă și a recunoscut că ruptura dintre el și Doina Teodoru a intervenit în timpul emisiunii de la Antena 1. La întoarcere, el a plecat în Deltă, iar ea în Bulgaria cu fetele.

„Doina a plecat la munte și în Bulgaria. A fost mai mult de o săptămână. Noi eram deja despărțiți. Nu știu, era o chestie… Ce tensiune, nene? Toată presiunea era acolo. Când ne-am întors acasă, ne-a bufnit râsul și ne-am văzut de viață în continuare. Eu nu sunt genul care mă cert. Mie când nu îmi convine ceva, mă întorc și plec.

N-am avut niciodată sentimentul de gelozie. Nu pot să înțeleg cum unii oameni acum se iubesc de sunt leșinați, și dintr-odată încep să se urască. La fel, când o faci pe aia în toate felurile, n-o iubeai? Nu-i înțeleg pe ăștia. Eu nu pot să urăsc. Când nu-mi place ceva, m-am întors și am fugit”, a mai spus Scărlătescu, în interviul acordat lui Mihai Morar.

Cunoscutul chef are o conexiune cu Doina și recunoaște că se înțeleg de minune din mai multe puncte de vedere. Are numai cuvinte de laudă la adresa ei și se declară mulțumit pentru că-i acordă libertate atunci când e cazul.

„Nu știu, are ea ceva. Pur și simplu, e întreagă la cap. Suntem noi, așa. Avem o conexiune, atâta tot. E foarte sinceră, nu exagerează niciodată și îmi dă libertatea de care am nevoie. Și eu la fel. Uite, săptămâna trecută a fost cu fetele, în vacanță. Duceți-vă, nene! Du-te și rupe-ți capul! Și eu vreau să ies cu băieții la bere”, susține Cătălin Scărlătescu.