Cabral și Andreea Ibacka sunt considerati unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz, iar acum 13 ani, nimeni nu credea că relația lor va dura. Deși a fost nevoie de timp pentru a se adapta unul la celălalt și pentru a-și descoperi „mărunțișurile”, Andreea și Cabral au acum o familie minunată și se amuză când își aduc aminte de certurile din începuturile relației lor.
Andreea Ibacka și Cabral s-au întâlnit pe platourile de filmare și, în urmă cu 13 ani, au format o familie. Între timp, familia lor s-a extins cu fetița Namiko și băiatul Tiago. De-a lungul timpului, au avut și neînțelegeri, dar au reușit să se cunoască mai bine și să depășească conflictele.
Citește și: CUM ARATĂ APARTAMENTUL LUI CABRAL DE LA MALUL MĂRII? ÎL VINDE COMPLET MOBILAT ŞI UTILAT
Cabral, care este fost sportiv de performanță, avea obiceiul să mănânce repede și nu împărțea niciodată mâncarea. În schimb, Andreea obișnuia să guste din farfuria lui, ceea ce a generat conflicte între cei doi, de obicei amuzante, dar câteodată și destul de tensionate. Ea a comparat situația cu un episod din serialul „Friends”, în care personajul Joey este cunoscut pentru că nu își împărtășește mâncarea.
„Am avut câteva conflicte cu el. Îl știi pe Joey Doesnt Share Food din Friends? La începuturile noastre ieșeam la masă în oraș și am crezut că e un fel de a spune, că e o glumă, că nu va împărți cu mine. Cum să nu împarți? Adică eu nu vreau să-mi comand ce ți-ai luat tu, vreau doar să gust. Știi cum e: una e să mănânci și una e să guști! Și guști și tot guști și era să-mi iau vreo două-trei furculițe în mână!”, a mărturisit Andreea Ibacka, pentru ciao.ro.
Prezentatorul TV i-a explicat ulterior soției sale că această atitudine provenea din perioada sa de antrenamente și cantonamente sportive.
„Eu am pus la suflet, da, până când mi-a explicat că el fiind fost sportiv de performanță, prin cantonamente, și-a dezvoltat aceste abilități. Și prima regulă de supraviețuire, da, într-un astfel de mediu este să mănânci repede, că dacă nu, rămâi fără. Așa că el da, nu împarte mâncarea, dar acum n-are încotro. După atâția ani s-a dat și el pe brazdă și nu scapă negustat”, a mai dezvăluit blondina, pentru sursa menționată anterior.
Andreei nu i-a fost rușine să admită faptul că era curioasă în legătură cu persoanele cu care conversa soțul ei, motiv pentru care i-a verificat telefonul.
„Îți dai seama că o dată și o dată, să arunce cu piatra cine n-a făcut-o niciodată, s-a întâmplat, da, dar m-am lepădat de ‘sportul’ ăsta de foarte multă vreme, nu știu dacă e conștiență sau maturitate, dacă o fi de bine”, a dezvăluit Andreea Ibacka, pentru Spynews.ro.
Actrița a povestit apoi, cu umorul său caracteristic, cum l-a prins pe soțul ei răsfoind telefonul și ce explicație puerilă i-a oferit Cabral când l-a întrebat despre acest lucru.
„Și el s-a uitat în telefonul meu, da, acum nu foarte frecvent nici el, dar avem niște episoade amuzante, memorabile, în care decât să recunoască că a făcut așa ceva, în momentul în care am deschis telefonul pe un mesaj vechi de 6 luni, pe care era evident că nu intrasem eu, mi-a zis că a intrat să pună alarma să sune și că s-a încurcat cumva în meniu și ce să vezi întâmplare că a intrat pe mesajele de acum 6 luni. Noi avem același model de telefon, nu poți să recunoști așa ceva”, a mai dezvăluit Andreea.
Citește și: CUM A REACŢIONAT CABRAL, DUPĂ CE ANDREEA IBACKA L-A PRINS ÎN TIMP CE ÎI CONTROLA TELEFONUL: „NU POŢI SĂ…”