Adi Minune este unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți cântăreți de manele din România. Chiar dacă manelistul nu a avut niciodată o problemă cu înălțimea sa, aceasta măsoară doar 1.50 m.
Mama lui Adrian Minune, Florența Simionescu, a fost cea care a observat că fiul ei e mai mic de statură decât ceilalți copii de vârsta lui.
”Eu am o nepoțică pe care am crescut-o odată cu Adrian, fără mamă, e mai mică cu o lună decât el, vedeam diferența dintre nepoțica mea și băiatul meu. (n.r. Adi) avea vreo cinci-șase anișori, cam așa, dar o problemă gravă de sănătate nu a avut. Bunicul lui din partea tatălui are trei frați, care sunt de aceeași înălțime. S-ar putea să fie din neam”, a spus Florența Simionescu, într-un interviu oferit la Antena Stars:
Adi Minune a declarat, în nenumărate rânduri, că nu a fost niciodată complexat din cauza înălțimii lui, arată aceeași sursă menționată mai sus. Nu a simțit niciodată că este ceva în neregulă.
”Eu mergeam la școală și mă pupau fetele de-a VII-a, a VIII-a. Eram cel mai fericit, cel mai mângâiat, cel mai protejat de băieții mai mari, de șmecheri. Eu am crescut printre namile de oameni pentru că mă iubeau, eu cântam de la șase ani, șapte ani”, spunea artistul.
La finalul anului 2000, “Of, viaţa mea” a apărut pe unul dintre albumele solo ale lui Costi Ioniță și se auzea peste tot: discoteci de la țară și oraș, terase, autobuze, televizor, chefuri de apartament. Costi Ioniță și Adrian Minune au avut un succes răsunător cu piesa lansată împreună la vremea respectivă.
Sursa foto: Arhiva Cancan