De ce a rămas Iulia Vantur în India: „E specific indienilor să facă ritualuri de purificare, de sănătate, de antrenare a minţii”
Odată ce a ales să mai rămână în India alături de iubitul ei, Salman Khan, Iulia Vântur, conform tradiţiei hinduse, se pare că face zilnic ritualuri de purificare şi de respiraţie.
„E specific indienilor să facă ritualuri de purificare, de sănătate, de antrenare a minţii, precum şi multe altele. Noi suntem altfel faţă de voi, respectăm religia şi ne respectăm pe noi, făcând zilnic ritualuri specifice, pe care le numim antrenamente zilnice pentru suflet, minte şi trup. Unul dintre acestea e ca, în fiecare dimineaţă, după duş, să privim flacăra unei lumânări, ştiut fiind că focul e cel mai puternic element pentru purificare. Sunt multe ritualuri, dar fiecare persoană adoptă ce i se potriveşte cel mai bine. Dacă Iulia se va căsători în India, va îmbrăca rochia roşie şi va fi pictată pe mâini”, a declarat bărbatul, pentru Ring.
Ionut Chiperi