De ce a plecat Simona Gherghe de la Acces Direct. Abia acum a avut curaj să recunoască prin ce a trecut
Simona Gherghe a fost prezentatoare mulți ani la Acces Direct, până să preia cârma emisiunii Mirela Vaida. Mulți au rămas surprinși atunci când a avut loc schimbarea de moderatoare, întrebându-se care ar fi adevăratul motiv. După multă vreme, Simona a vorbit pe șleau despre plecarea ei și a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a luat decizia respectivă!
Simona Gherghe a mărturisit abia acum motivul pentru care a ales să renunțe la Acces Direct. Timp de 8 ani a fost la cârma emisiunii, însă la un moment dat a simțit că este momentul să se oprească. Nu și-a mai dorit să continue, căci nu se mai regăsea.
A simțit că toate cazurile de la acea vreme, care se prezentau în emisiune, o copleșesc, așa că a cerut o schimbare. Pentru că planurile ei n-au coincis cu cele ale managerilor, Simona Gherghe a plecat de la Acces Direct, urmând să preia alt proiect TV. Mirela Vaida a înlocuit-o, iar show-ul a continuat.
„N-am mai putut să duc tot ce era acolo, toate cazurile acelea, toate poveștile acelea prin care am trecut în cei 8 ani în care am fost acolo. Am trecut prin niște perioade foarte grele, hate masiv pentru niște situații care n-au ținut de mine. Din partea publicului (n.r am primit hate) și cu niște lucruri pe care mi-a fost greu să le gestionez, ele s-au adunat.
Și de aici o dată, de două ori, de cincizeci de ori…iar la un moment dat când am spus că vreau să schimb lucrurile, că rămân pe slotul acela, dar haideți să facem altceva. Ei au crezut că proiectul poate să continue, drept dovadă continuă și acum. Ei sunt manageri, au procedat cum trebuie să procedeze. Doar că eu n-am mai putut să fac lucrurile acelea”, a ținut să spună Simona Gherghe, în podcastul lui Teo Trandafir.
CITEȘTE ȘI: DEMISIE-ȘOC LA ANTENA 1! A PLECAT DE LA ACCES DIRECT DUPĂ 6 ANI
Mirela Vaida, în locul Simonei Gherghe
Mirela Vaida și Simona Gherghe au mai făcut schimb de roluri, de curând. Cât timp moderatoarea Mireasă a fost în vacanță, locul ei a fost preluat de Vaida.
„Îi mulţumesc Mirelei că a revenit cu tot sufletul în cadrul proiectului Mireasa. Momentan, mă aflu în vacanţă alături de familie, dar luni voi intra pe AntenaPLAY să cunosc şi eu, chiar şi de la distanţă, noii concurenţi. După cum vă spuneam şi în marea finală a sezonului trecut, sezonul al zecelea se anunţă a fi unul presărat cu foarte, foarte multe surprize şi noutăţi în casa Mireasa, pe care vă invit să le descoperiţi luni, de la 14.00, în direct, la Antenă.
Cât despre mine, profit de pauză ca să-mi încarc bateriile şi să fiu alături de familia mea, în această vacanţă de vară. Ana şi Vlad au nevoie de noi şi vrem să ne bucurăm de momentele acestea de conectare şi de fiecare zi în care suntem împreună. Din inima familiei îmi adun energia, ca apoi să mă întorc în casa Mireasa, alături de noii concurenţi. Ne revedem, aşadar, peste doar câteva săptămâni. Vă îmbrăţişez cu dor!”, spunea Simona Gherghe.
This browser does not support the video element.