Vestea că Andreea Mantea nu va mai prezenta Puterea Dragostei a venit ca un fulger pentru fanii săi, care nu s-au așteptat niciodată la o asemenea întâmplare. Și, pentru că plecarea brunetei de la emisiune a stârnit numeroase controverse și a fost pusă sub semnul întrebării, vedeta a spus, acum, adevărul.
După o perioadă în care plecarea ei de la Puterea Dragostei a stat sub semnul întrebării și toată lumea s-a întrebat de ce anume a luat această decizie, Andreea Mantea a dat adevărul pe față și a vorbit deschis despre renunțarea la emisiune.
Vedeta a precizat că și-a dorit ca micuțul David, fiul ei, să nu crească departe de familie, așa că a renunțat la filmările din Turcia.
”Mi-am dorit ca David să nu crească departe de familie, să se bucure de perioada copilăriei, alături de bunici, de prietenii lui din România. Eu mi-am dorit foarte mult acest reality-show, «Trăiri alături de Andreea Mantea», nu a fost nevoie să fiu convinsă de acest lucru și iată că, la câteva ediții difuzate, emisiunea este primită foarte bine de public”, a spus ea, pentru playtech.ro.
Andreea Mantea este o mămică de nota 10 și se poate numi chiar cea mai bună prietenă a fiului său, David. Cu toate acestea, vedeta recunoaște faptul că atunci când copilul ei greșește, nu-l menajează, ci îi atrage atenția.
”Am o relație extraordinară cu David, de cele mai multe ori ne înțelegem din priviri, este o legătură specială. Sunt o mamă leoaică, deși trebuie să recunosc că mă gândeam că voi fi acel gen de mamă care își va lăuda copilul indiferent de ce va face acesta. Însă, sunt o mamă fermă când este cazul, îi atrag atenția atunci când greșește, dar îl și felicit atunci când face un lucru bun”, a mai spus ea, pentru sursa citată.