De ce a divorțat de fapt Anca Țurcașiu. Soțul ei nu și-ar mai fi dorit să practice stomatologia și…

Publicat: 22/07/2020 | 18:59

În urmă cu câteva zile, ruptura dintre Anca Țurcașiu și soțul ei, Cristian Georgescu, a căzut ca un trăsnet peste întreaga suflare mondenă. Astăzi, noi amănunte despre cel mai nou și mai surprinzător divorț din showbiz au ieșit la iveală! CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, informații uluitoare despre motivele care ar fi determinat-o pe vedetă să pună capăt mariajului. 

D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al Cancan.ro) a intrat în posesia unor informații de ultimă oră, legate de cel mai recent divorț din lumea mondenă. (CITEȘTE ȘI: CE I-A TRANSMIS ANCA ȚURCAȘIU FOSTULUI SOȚ)

Motivul pentru care Anca Țurcașiu a decis să pună capătăt relației cu doctorul Cristian Georgescu, după aproximativ 22 ani de căsătorie, ar fi unul complet neașteptat.

I-ar fi reproșat soțului că…

Potrivit unor surse D.A.S. categoria A, de ceva vreme între cei doi ar fi apărut mai multe momente tensionate. Din câte se pare, vedeta i-ar fi reproșat, în mod repetat, fostului soț că n-ar aduce bani în casă.

După cum susțin apropiații celor doi, de ceva vreme, fostul soț al Ancăi Țurcașiu n-ar mai fi lucrat. Lucru care se pare că ar fi deranjat-o extrem de tare pe artistă. Apropiații cuplului ar fi mărturisit că, deși are o meserie extrem de bănoasă, Cristian Georgescu nu și-ar mai fi dorit să practice stomatologia și s-ar fi mulțumit doar cu banii produși de Anca Țurcașiu.

Anca Țurcașiu s-a despărțit de soț după 22 de ani de relație

Anca Țurcașiu a anunțat divorțul pe Facebook

După 22 de ani de mariaj cu medicul Cristian Georgescu, Anca Țurcașiu a uimit pe toată lumea și a postat un mesaj pe contul său de Facebook, prin intermediul căruia a anunțat despărțirea de soțul ei.

„Am divorțat! Am divorțat de bărbatul pe care l-am ales să-mi fie sprijin! Suflet pereche! În brațele căruia am crezut că voi îmbătrâni! Dar viața îți oferă lecții de învățat! Ne naștem să primim lecții! Merg mai departe cu fruntea sus, convinsă că sunt iubită de Dumnezeu și de voi și aștept de acum înainte liniște, echilibru, iubire, pace și armonie! Știu că cineva acolo sus mă iubește și voi avea parte de tot binele Pământului!

Nu așteptați nimic de la mine! Nu voi răspunde nimănui! Viața mea personală nu va fi expusă niciodată! Rămân demnă, optimistă și sigură că voi redeveni fericită și iubită! Sunt aici pe Pământ ca să ofer iubire, bucurie și voi face asta până la sfârșit! Mulțumesc anticipat presei pentru liniște!

Vă mulțumesc celor care mi-ați fost alături în această perioadă grea din viața mea! Vă mulțumesc mult! Fără voi n-aș fi putut!”, a scris Anca Țurcașiu.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.