Bianca Pop s-a remarcat drept unul dintre cele mai controversate personaje din showbizul nostru. În jurul ei au roit mulți bărbați cu bani, dar și multe controverse. Cunoscută drept „ispita care nu iese din casă fără 1.000 de euro cash”, Bianca Pop a revenit în „peisaj”, după o absență îndelungată. Fosta ispită a vorbit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre schimbările din viața ei.
Bianca Pop este considerată una dintre cele mai sexy „ispite”. De-a lungul timpului, a fost implicată în numeroase numeroase controverse, care i-au atras notorietatea.
Acum, pare că toate acestea sunt de domeniul trecutului. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, Bianca Pop s-a „spovedit”. Bruneta regretă expunerea prea mare din spațiul public și spune că a învățat din greșelile sale. De asemenea, fosta ispită de la „Insula Iubirii” ne-a declarat că este singură și disponibilă și că nici pandemia nu a afectat-o.
(NU RATA: BIANCA POP REVINE PE INSTAGRAM DUPĂ O LUNGĂ ABSENȚĂ: „AM PLECAT DIN BUCUREȘTI, SUNT BINE!”)
„Nu am mai apărut la TV pentru că nu am simțit să apar, pentru că nu mi-am dorit să apar, sinceră să fiu, deși am fost căutată des! Și am refuzat elegant. Am fost toată vara plecată prin vacanțe. Nu am postat pentru că, la fel, nu am simțit să mă mai expun. Am realizat unde am greșit și cât am greșit cu expunerea mea.
De Insula Iubirii îmi este dor, a fost o experiență tare frumoasă în viața mea. Datorită lor am ajuns cunoscută. Zona de media îți face bine, dar și rău în același timp și trebuie să știi să gestionezi treaba. Eu, la un moment dat, m-am pierdut ”, a spus Bianca Pop, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Focoasa brunetă ne-a mărturisit că are contracte de imagine și bani din familie, pentru toți curioșii care se întreabă de unde își permite să-și cumpere de toate, să meargă în vacanțe și să fie mereu la modă.
(CITEȘTE ȘI: BIANCA POP A APĂRUT PE PLAJĂ ÎNTR-UN COSTUM DE BAIE MINUSCUL)
„Pandemia nu m-a afectat cu nimic. Familia îmi este sănătoasă și e totul bine. Nu cred că sunt datoare cu explicații de unde câștig bani. De la familia mea, mai pe scurt. Din imagine și cam atât momentan”, a mai spus Bianca Pop.
Bianca Pop ne-a mai vorbit și despre intervențiile estetice la care a mai apelat, în ultima perioadă.
„În afară de botox, injecții la care apelez de două ori pe an și aici mă refer la ridurile de pe frunte și de expresie, nu mi-am mai făcut nimic. Așa, adică de întreținere, am grijă de mine. M-am gândit să plec la alte emisiuni, însă nu vreau să spun acum. Am un Instagram nou, popbiancaflorina, mă găsiți aici toți! Vara asta am fost plecată în Veneția de două ori, la Milano de trei ori, chiar și în Germania, în Istanbul, îmi place să călătoresc. Sunt singură și disponibilă, nu am o relație!”, a conchis Bianca Pop.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.