Prețurile caselor din România au scăzut în ultima vreme, însă nu suficient cât să îi determine pe cei interesați să îşi achiziţioneze o locuinţă. Un român cu salariul mediu pe economie ar trebui să muncească 10 ani pentru a-și cumpăra un apartament de două camere. Efortul creşte în funcţie de zona aleasă.
Familiile tinere, la început de drum, care nu au bugete atât de mari, dar care îşi doresc o locuinţă proprie, caută apartamente la periferie, care costă mai puțin.
Când vine vorba de un apartament cu două camere din Bucureşti, prețul stabilit pentru achiziționare variază între 60.000 și 100.000 de euro.
În septembrie, metrul pătrat locuibil s-a ieftinit în Constanța și Brașov față de luna august. În București, s-a menținut la același nivel, iar specialiştii spun că lucrurile nu se vor schimba prea curând.
„Am avut un studiu recent în care s-a văzut că undeva la 30% dintre oameni nu sunt siguri să ia această decizie imobiliară din multe motive – prețurile imobiliare care cresc, dobânzile în creștere și costul vieții în sine. Un român cu salariu mediu pe economie ar trebui să muncească 10 ani pentru a-și cumpăra un apartament, la prețurile actuale. În septembrie, metrul pătrat locuibil s-a ieftinit scăzut ușor în Constanța și Brașov față de luna august. În București, s-a menținut la același nivel. Specialiștii în imobiliare spun că trendul se va menține în Capitală”, a declarat Monica Dudău, marketing manager pe o platformă de imobiliare, potrivit digi.ro.
Din cauza preţurilor mari, mulţi renunţă la ideea de a deveni proprietari, astfel caută o alternativă rezonabilă pe termen scurt. Cu o inflație în creștere, creditele au devenit tot mai greu de accesat, astfel că cererea de închiriere e din ce în ce mai mare.
Preţ chirie garsonieră
Preţ chirie apartament două camere