El era jurat, ea, concurentă. O concurentă venită din Anglia, care-și încerca norocul la „X Factor”. Dar avea să câștige altceva, dragostea bărbatului din juriu! Florin Ristei și Naomi formează, acum, un cuplu, trecut deja prin logodnă. Povestea de iubire începută în urmă cu aproximativ doi ani curge frumos. Trece, acum, și pe la mare. Acolo i-a găsit CANCAN.RO, iar imaginile pe care vi le prezentăm dau, în mare măsură, răspunsul și la întrebarea: de ce o vrea Ristei lângă el?
Florin Ristei și Naomi Hedman au simțit fiorul acum doi ani. De atunci, se țin de mână și împart totul. Numai cuvinte la superlativ au ieșit din gura prezentatorului TV la adresa celei căreia i-a dăruit inelul de logodnă. Iar din partea ei vin aceleași vorbe dulci.
Despre mariaj… „Mariajul este o opțiune personală, la fel ca sprâncenele, și nu cred că niște acte pot ține doi oameni împreună dacă ei nu sunt compatibili.
Niciunul dintre noi nu a visat la o nuntă ideală și nu ne-am imaginat în situații de poveste, dar nici nu suntem împotriva ideii”, spunea, la un moment dat, Florin Ristei.
(CITEȘTE ȘI: FLORIN RISTEI ȘI-A DESCHIS UN RESTAURANT ÎN PLINĂ PANDEMIE: ”NU A MERS O PERIOADĂ”)
La mare au plecat Naomi și Florin, iar acolo, spectacol la piscină aveau să facă. În special ea, atunci când a scos la iveală trupul apetisant. Și când s-a lungit pe șezlong… Ce imagine! A arătat tot! Florin nu a mai rezistat și a luat-o la ”întrebări”.
A început joaca! A prins-o în brațe și a sărutat-o. Repetat. Apoi, a vrut s-o arunce în apă, dar nu a reușit. S-a chinuit, dar tot pe șezlonguri au ajuns cei doi. Și-au spus și vorbe dulci, după care și-a găsit fiecare locul, sub umbreluță. Destindere, într-o oază a fericirii, pe litoral.
Florin Ristei și Naomi s-au logodit în decembrie 2020. Locuiesc împreună și nu ezită să-și mărturisească dragostea pe rețelele de socializare. Prezentatorul avea să facă și confesiuni emoționante despre jumătatea lui.
„Viaţa mea s-a schimbat în bine, pe toate planurile. Trebuie să recunosc că am mai învăţat puţin la capitolul empatie. Am experimentat nişte sentimente noi şi ceva accent englezesc”, spunea Ristei.
Avea să fie completat de Naomi: ”Fii cu cineva care face iubirea ușoară. Chiar și în timpul unei pandemii! Mi-am dat seama din prima că e foarte natural, amuzant, pasionat și profesionist în ceea ce face. Iar apoi a devenit ființa mea preferată.”
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.