De aici ne vine caldura
Zgomot de nu se intelege om cu om. Hale imense, intesate de sute de conducte, de rezervoare. Cabluri electrice, zone securizate, ceasuri, panouri de control si o incredibila camera de comanda, „creierul” care dirijeaza un intreg mecanism. Asa arata o centrala de energie termica, locul de unde bucurestenii primesc, zi de zi, caldura in case. Munca intr-o astfel de uzina nu e una usoara, nici lipsita de riscuri. Se lucreaza cu abur, care poate ajunge si la 500 de grade Celsius. In cazul unei avarii, desi pare un paradox, aburul te poate taia pur si simplu. Nici conductele de apa nu sunt mai prietenoase. Lichidul atinge 100 de grade C, daca nu si mai bine. Din acest motiv, accesul in halele de productie este strict interzis, mai ales acum, in conditiile in care CET-ul lucreaza „cu motoarele turate” la maximum. „In aceste zile friguroase, am crescut temperaturile, astfel ca apa ajunge la temperatura standard in casele bucurestenilor”, a explicat Petrica Diaconu, directorul CET Vest.