De aici bea suc printul Charles

De: Cancan
Publicat: 29/07/2010 | 00:00
PRODUCTIE. Sucul de mere se prepara fara niciun fel de adaos, din fabricuta iesind anual cam 22.000 de litri

Prin intermediul Fundatiei „Mihai Eminescu Trust”, al carei fondator este, printul a facut din Malancrav o veritabila „colonie”. Aproape intreaga comunitate este angrenata in activitati cu fonduri provenite exclusiv de la fundatie: reabilitarea cladirilor din sat, a infrastructurii, amenajarea unui muzeu, a unei case de oaspeti. Printul si-a permis si un „cadou” generos – a cumparat cu 4.000 de dolari conacul Apafy din sat, aflat in paragina, pe care, cu circa 100.000 de lire sterline, l-a transformat intr-o resedinta cocheta. In plus, livada de peste o suta de hectare care inconjoara conacul a devenit sursa unei bauturi nelipsite de la mesele printului si ale familiei regale, la Windsor: sucul natural de mere. Anual, in fabricuta cu 25 de angajati se produc peste 22.000 de litri de suc. Andreas Gartner, unul dintre administratorii livezii de la Malancrav, ne-a declarat ca sucul este obtinut din fructe netratate cu substante sau ingrasaminte chimice, pomii fiind stropiti doar cu ceai de urzica. Merele sunt stoarse, iar mustul obtinut este sterilizat si imbuteliat fara niciun fel de conservanti, coloranti sau arome, fara adaos de apa sau zahar. „Cea mai mare parte a productiei merge in Anglia. O mica parte este directionata spre reprezentante diplomatice din Romania. In ultima vreme au aparut insa si clienti reprezentand localuri care ne solicita suc la sticle de un litru, la pretul de desfacere de 13 lei”, a precizat Gartner.