RECORD. David Villa este golgheterul campionatului european dupa primele meciuri disputate in grupe Suvenir. Atacantul spaniol nu s-a putut desparti de balonul pe care l-a trimis de trei ori in poarta rusilor Gabriel Esanu Autorul primului hattrick reusit de un jucator spaniol la un campionat european, David Villa, are acum tara sa la picioare. Cele trei goluri marcate contra Rusiei i-au trezit mari emotii chiar si atacantului Valenciei, care nu a putut sa paraseasca stadionul din Innsbruck fara vreun suvenir. Si ce altceva ar fi putut fi mai potrivit decat obiectul pe care tocmai il vrajise timp de 90 de minute: mingea. Pe care a trimis-o de trei ori in poarta nefericitului Akinfeev. Imediat dupa fluierul final, David Villa i-a cerut balonul centralului austriac, Konrad Plautz, motivand ca vrea sa il ia acasa. Arbitrul nu a putut refuza o asemenea cerere din partea eroului serii si, dupa ce i-a zambit scurt, i l-a oferit fara vreo ezitare. Atacantul Valenciei nu l-a uitat nici pe colegul sau din avanposturi, Fernando Torres, cel care a avut un rol decisiv la primul gol marcat de Villa. Imediat dupa ce si-a desavarsit hattrick-ul, acesta s-a dus direct spre varful lui Liverpool si i-a dedicat golul. De asemenea, presa din Spania a elogiat prestatia fotbalistului. „Magnificul Villa ne-a facut sa visam ca putem obtine foarte mult la acest turneu”, a notat Marca. Atacantul Valenciei masoara doar 175 de centimetri si are o clauza de reziliere de 60 de milioane, pe care Barcelona, Real Madrid, dar si alte cluburi mari din Europa sunt gata sa o achite.