David Popovici a făcut anunțul! Înotătorul a ales facultatea la care va studia: „Ne vedem, din toamnă, în campus”

Publicat: 11/07/2023 | 21:52

Ultimele luni au fost destul de stresante pentru David Popovici. Tânărul a susținut examenul de Bacalaureat, pe care le-a promovat cu succes, și a trebuit să aleagă facultatea pe care o va urma. Sportivul a primit numeroase oferte de la universități din străinătate, iar după ce a cântărit bine totul a luat decizia. Ce facultate o să urmeze înotătorul?

Mulți sunt cei care credeau ca David Popovici o să renunțe la România și va pleca să își continue studiile în străinătate, mai ales că nu a dus lipsă de oferte. Însă spre surprindea multora, sportivul a ales să nu își părăsească țara natală, ci să studieze la o facultate de aici. În urmă cu puțin timp, David Popovici a anunțat că a luat decizia, iar din toamnă o să fie student la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București.

(CITEȘTE ȘI: VEȘTI PROASTE PENTRU DAVID POPOVICI ÎNAINTEA CAMPIONATULUI MONDIAL DE ÎNOT. ROMÂNUL ESTE DOAR PE LOCUL 3 LA PROBA SA FAVORITĂ)

David Popovici: „Am făcut alegerea potrivită”

David Popovici a decis în cele din urmă să nu își părăsească țara natală și asta pentru că el consideră că „cel mai bun mediu de formare este cel în care ai familia și prietenii aproape”. De asemenea, pe lângă activitatea academică, sportivul, dublu campion mondial în probele de 100 și 200 m, și-a dorit să își continue pregătirea cu aceiași antrenori și aceeași echipă.

„Oficial, din toamnă voi fi student la Universitatea din București. Am ales Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE) a Universității din București pentru că simt că am o înclinație spre acest domeniu și pentru că știu că cel mai bun mediu de formare este cel în care ai familia și prietenii aproape

Ne vedem, din toamnă, în campusul Universității din București din Panduri. Sunt sigur că am făcut alegerea potrivită și sunt bucuros că, în paralel cu activitatea academică, voi beneficia și de sprijin în atingerea de noi performanțe în domeniul care mi-a adus cele mai frumoase realizări, #înotul

Îmi doresc ca cei trei ani de facultate la FPSE să mă surprindă prin diversitatea cunoștințelor dobândite la UB, prin modul în care profesorii vor aborda domeniul de care sunt pasionat și, poate cel mai important lucru, îmi doresc să cunosc oameni cu care să creez legături cât mai puternice, de calitate”, este anunțul făcut de David Popovici în mediul online.

David Popovici a decis să urmeze Facultatea de Psihologie și Științele Educației inspirat fiind de mama sa. Aceasta a studiat la rândul ei psihologia și i-a insuflat și fiului o pasiune și o deschidere pentru acest domeniu.

„Mama a terminat psihologia și cred că de la ea am această înclinație. Vreau să aflu cât mai mult despre ce e în capul meu, ce proces se întâmplă în creierul fiecărei persoane. Vreau să învăț cât mai mult despre asta, despre comportamentul uman”, declara David Popovici.

(VEZI ȘI: DAVID POPOVICI CUCEREȘTE ITALIA! AL DOILEA AUR LA SETTE COLLI, SPECTACOL LA 200 DE METRI LIBER)