Date finale BEC pentru referendum: Prezența la vot 41,27%
Prezența la vot, în cadrul referendumului pentru justiție, la închiderea urnelor, a fost de 41,27%, necesar pentru validarea acestuia fiind un prag de participare de 30%.
Conform datelor Biroului Electoralul Central, pentru referendumul pe teme de justiție inițiat de președintele Klaus Iohannis au participat 7.541.311 de alegători, ceea ce înseamnă un prag de 41,27%. Pentru a fi validat referendumul avea nevoie de un prag de participare de 30 de procente.
Cele două întrebări ale referendumului la care la care au răspuns românii au fost::
1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”
2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”