Dat de gol de SMS-uri! Fosta iubita a adus in instanta mesajele pe care i le-ar fi trimis Aldo Blaga, de la „Vocea Romaniei”, dupa ce a nascut, si i-a convins pe judecatori sa-l oblige sa faca testul ADN!
Inca de la inceput, Aldo Blaga nu a negat ca a avut o relatie cu tanara de 23 de ani, dar a incercat sa ocoleasca discutiile pe aceasta tema. Imediat dupa ce a fost chemat in judecata, fostul concurent de la „Vocea Romaniei” a spus ca isi va asuma orice decizie luata de magistrati. Cum cei doi fosti iubiti nu s-au inteles asupra paternitatii copilului, nici la patru luni de la introducerea actiunii la Judecatoria Sectorului 1, instanta a inceput sa judece cauza. In lipsa paratului care si-a trimis doar avocatul la proces, judecatoarea a luat si primele masuri. A admis ca probe la dosar o serie de inscrisuri prin care Laura Sarbu incearca sa-i convinga pe magistrati ca intre cele doua parti a existat o relatie de amor, iar Aldo Blaga nu era strain de sarcina ei, acesta interesandu-se in mai multe randuri de starea de sanatate a ei si a copilului. „Totul este ok? Bebe ce face?”, este unul dintre mesajele pe care le-ar fi trimis tanarul fostei sale iubite. Intr-un alt sms tanara mamica il informa pe presupusul tatic cu privire la alaptarea bebelusului: „Pai la doua zile dupa ce am nascut mi-a venit si lapte, doar ca bebe nu vrea sa pape”. Cateva zeci de file cu astfel de transcrieri au ajuns la dosar, iar lipsa paratului de la proces l-a cam iritat pe presedintele de complet care i-a transmis lui Aldo Blaga, prin aparatorul ales, sa se prezinte la urmatorul termen de judecata, si a dispus efectuarea testului ADN, atat cantaretul cat si copilul urmand sa se prezinte la inceputul lunii viitoare la IML. In cazul in care tanarul refuza recoltarea probelor, judecatorii vor da un verdict in baza probelor depuse la dosar si a declaratiilor martorilor propusi de tanara mamica. Laura Sarbu este hotarata sa castige acest proces, venind ieri la Judecatoria Sectorului 1 insotita de mai multe rude si de doi avocati. Ea vrea ca minorul sa poarte numele tatalui, iar acesta sa contribuie la cresterea si educarea copilului cu o suma decenta. Laura Sarbu a povestit magistratilor in amanunt despre relatia avuta cu Aldo Blaga, ea sustinand ca a trait o poveste de dragoste cu Aldo inainte ca acesta sa participe, in toamna anului trecut, la concursul „Vocea Romaniei”. El chiar ar fi acceptat sa faca naveta intre Satu-Mare si Bucuresti, insa ar fi vrut sa scape de ea la scurt timp dupa ce ar fi auzit ca a ramas insarcinata. Emotionata, dar zambitoare, Laura Sarbu ne-a spus dupa terminarea procesului ca nu vrea sa comenteze nimic in presa, pentru moment. In schimb, Aldo Blaga a declarat pentru CANCAN.ro ca acest proces ii face rau atat lui, cat si celor din jurul sau, el avand de ceva vreme o noua iubita.„Pe mine nu ma intereseaza povestea asta pentru ce-mi cauzeaza mie, ci pentru ce le cauzeaza celor dragi mie, dar nu este interesul meu sa patez si mai mult imaginea Laurei. Imaginea mea a fost patata cat se putea. Daca se va adeveri ca este copilul meu, voi suporta consecintele. Eu si doar eu. Din pacate ii fac si pe cei dragi mie sa sufere din cauza asta, dar tot problema mea va fi”, ne-a spus Aldo.