Dascălii fac apel pentru donații. În pandemie, profesorii se mobilizează pentru a obține tablete pentru elevi
Anunțul făcut de Ministrul Educației prin care școlile rămân închise, iar anul școlar se va încheia doar cu școala online a căzut ca un trăsnet pentru sute de mii de copii. Pentru că nu au tablete sau calculatoare și nici acces la internet, unii se gândesc cu groază cum vor încheia școala. Dacă altădată profesorii le cereau să stea cât mai puțin pe telefoane și tablete, acum aceștia fac apeluri pentru a obține donații și a-i dota pe elevi cu dispozitivele atât de necesare.
Într-o comunitate modestă din Dâmbovița la Școala Glodeni, o profesoară s-a mobilizat pentru a obține din donații tablete pentru două eleve care nu puteau să ia parte altfel la cursuri și nici resurse financiare nu au. A reușit repede să le obțină și a aflat între timp că 80 de elevi din școală nu au niciun mijloc prin intermediul căruia să participe la școala online. Așa că a făcut un nou apel și acum încearcă să-i ajute și pe ei. (CITEȘTE ȘI: O CATASTROFĂ CARE SE POATE REPETA. GRIPA SPANIOLĂ FĂCEA, ÎN URMĂ CU 100 DE ANI, MILIOANE DE VICTIME DUPĂ RELAXAREA RESTRICȚIILOR )
„Am făcut rost și de cea de-a doua tabletă. MULȚUMIM DIN SUFLET celor doi oameni care ne-au ajutat!
Am vorbit cu directoarea mea, care a făcut centralizare de date și ar fi un necesar de 80 de tablete pentru copiii din întreaga școală. Am avea nevoie pentru copiii din școala noastră (Școala Glodeni, Dâmbovița) de ceva device-uri, pentru a putea și ei intra online cu noi”, a scris Dorela pe pagina de facebook.
Femeia chiar s-a oferit să încarce două cartele pentru ca fetițele din clasa ei să se poată conecta la internet. Aceasta este doar una dintre școlile din județ care se află într-o asemenea situație. În multe comunități defavorizate, foarte puțini copii au acces la internet sau dispozitive. (VEZI ȘI: CÂȚI LEI ESTE AMENDA DACĂ EȘTI PRINS FĂRĂ MASCĂ DE PROTECȚIE, DIN 15 MAI ÎN ROMÂNIA)
Cu greu se poate vorbi despre cursuri online când școlile din această localitate au avut probleme până și cu toaletele din curte. DSP nu a dat aviz sanitar pentru că elevii mergeau la WC în fundul curții. Doar școala centrala a fost dotată cu toalete în interior.