Antrenorul australian Darren Cahill a declarat – înaintea debutului Simonei Halep la US Open, care se va produce astăzi împotriva americancei Gibbs – că fostul lider mondial WTA are forța de a câștiga aceest turneu de Grand Slam.
Tehnicianul a fost alături de compatrioata noastră pe toată perioada pregătirii de la turneul american și a dezvăluit că Simona Halep este la potențial maxim la startul acestui turneu.
„Cred că Simona poate progresa, absolut, şi are o mare şansă la Flushing Meadows. Are doar 27 de ani şi am văzut cum arată generaţiile şi în tenisul masculin şi în cel feminin. Foarte mulţi jucători joacă cel mai bun tenis al lor după ce au împlinit 30 de ani, iar vârsta nu e o problemă pentru ea. Simona Halep are aceeaşi ambiţie ca la începuturi. Este una dintre jucătoarele cu cea mai mare foame de victorie pe care le-am văzut! Acesta e şi motivul pentru care am decis să lucrez cu ea când m-a rugat cu 4 ani în urmă. Am văzut în ochii ei că are dorinţa să fie cât de bună e posibil, am remarcat disciplina ei când e vorba de efort, nu se compară cu nimic. Ea se dedică 100% tenisului, pune sportul înainte de orice, de aceea are atât de mare succes. A câştigat două turnee de Grand Slam, totul e formidabil, dar ea pregăteşte orice competiţie la fel ca înainte. Aşa va fi şi la US Open Sunt aici, sunt pregătită, dacă voi juca cel mai bun tenis al meu am o şansă mare să înving”, a declarat Cahill.
Compatrioata noastră va debuta astăzi, dar nu înainte de ora 18:30 la US Open în turul 1 împotriva americancei Nicole Gibbs. În turul al doilea, în cazul în care nu se va împiedica de Gibbs, Simona Halep se va duela cu învingătoarea dintre Townsend și Kozlova.