Darren Cahill: ”Nu am terminat colaborarea! Simona a avut parte de un an incredibil!”

Publicat: 04/09/2018 | 16:55

Darren Cahill a ținut să infirme zvonurile conform cărora ar urma să înceteze colaborarea cu Simona Halep, mai ales după ce au existat nenumărate reacții negative în urma eliminării româncei de la US Open.

 

Australianul a transmis pe contul său de Twitter că nu se pune problema unei rupturi între el și Simona, iar relația antrenor-elev va continua.

 

„Un mesaj rapid către fanii Simonei și pentru presa din România. Nu am terminat colaborarea. Simona a avut parte de un an incredibil și toată echipa este foarte mândră de ea. Mai e multă muncă de făcut și muncim din greu pentru a termina anul la un nivel ridicat”.

Alături de Simona Halep începând din anul 2015

Darren Cahill este născut în data de 2 octombrie 1965, la Adelaide, Australia.  Este fost jucător profesionist de tenis (a debutat în 1984, retrăgându-se în 1995) și actual antrenor de tenis. Mai mult, Cahill este analist de tenis al turneelor de Mare Șlem pentru rețeaua de televiziune specializată pe sport ESPN și antrenor în cadrul Adidas Player Development Program.

Atunci când era încă jucător de tenis, Cahill a reușit să ajungă până pe locul 22 al clasamentului mondial.

El o antrenează pe Simona Halep începând cu turneul american de la Indian Wells din 2015.