Daniela Sofronie, bătută până la sânge. Campioana mondială la gimnastică a fost victima furiei antrenorilor ei. “Cu bățul, cu umerașul, cu ce prindeau!”

Publicat: 06/10/2021 | 17:37

Daniela Sofronie, cea considerată o demnă urmașă a Nadiei Comăneci, nu a avut deloc o copilărie fericită. Nu din cauza părinților, ci a antrenorilor, care o băteau de fiecare dată când nu executa un exercițiu corect.

Campioana mondială a povestit că era lovită cu absolut orice și că, din acest motiv, suferă de depresie de la vârsta de 8 ani, când a început să aibă insomnii. Acum, ajunsă la maturitate, Daniela Sofronie a decis să vorbească despre coșmarul pe care l-a trăit la antrenamente, când era doar o copilă.

(NU RATA: DANA SOFRONIE, CAMPIOANĂ OLIMPICĂ LA ATENA, SUFERĂ DE O BOALĂ CUMPLITĂ: ”AM AJUNS APROAPE ÎN COMĂ LA SPITAL”)

Mă băteau cu ce prindeau, cu bățul, cu umerașul… Că nu stăteam pe bârnă sau că nu îmi întind vârful. A doua zi s-a dus mama, a vorbit cu doamna antrenor, dar bătăile au mai fost. În mintea mea de copil credeam că îmi spune că nu am făcut bine și de aia m-a bătut. Aveam șase, șapte ani și copiii făceau un derdeluș, eu nu am fost pentru că mă duceam la antrenament, ziua aia va rămâne mereu în mintea mea, pentru că nu am putut lipsi nici măcar o zi de la antrenament”, a povestit Daniela Sofronie, la “Acces Direct”.

I-a ascuns mamei că este bătută

Daniela Sofronie i-a ascuns mamei faptul că este bătută de antrenori în fiecare zi, la antrenamente. Într-un final, femeia și-a dat seama că fiica ei este lovită, când a vrut să o spele pe spate, în baie. Atunci a văzut rănile și a rămas șocată.

Urmașa Nadiei Comăneci a preferat să nu spună nimic, de teamă că și mama ei va fi nemulțumită de ea și o va critica.

(NU RATA: CE MESAJ A POSTAT CĂTĂLINA PONOR PE FACEBOOK! GIMNASTA A SCRIS ASTA ÎNAINTE DE FINALA DE LA BÂRNĂ: ”ULTIMUL… ”)

Cine este Daniela Sofronie

Daniela Sofronie s-a născut pe 12 februarie 1988, la Constanța. A fost o gimnastă de talie mondială, laureată cu aur la proba pe echipe, alături de nume precum Cătălina Ponor, și argint la sol, la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, sub îndrumarea antrenorilor Octavian Bellu și Mariana Bitang. La doar un an după aceste performanțe, sportiva s-a retras din activitate, la doar 17 ani, și-a finalizat studiile și a devenit antrenor la CSS Constanța.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult