Daniela, o româncă de 52 de ani, a murit într-un accident cumplit în Italia. Tragedia a avut loc la câțiva kilometri de casa ei
Daniela Sanda, în vârstă de 52 de ani, a avut parte de un sfârșit tragic în Italia. Românca se afla la volanul mașinii sale, când, într-o clipă, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un alt autoturism. Impactul a fost puternic, iar femeia nu a avut nicio șansă de supraviețuire.
Daniela Sanda era plecată din România și se stabilise în Italia. Aceasta locuia în Rogno, o comună din provincia Bergamo. Femeia de 52 de ani a murit într-un accident pe un drum, în apropierea casei ei. Era la volanul mașinii sale, marca Citroen, pe drumul de stat 42 din Esine. Se îndrepta spre Darfo, când a avut loc impactul mortal. Din motive încă necunoscute, vehiculul româncei a început să derapeze, a intrat pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un SUV Volkswagen, la volanul căruia se afla o italiancă de 38 de ani, scrie publicația Corriere della Sera.
Daniela a murit pe un drum din Italia
Impactul a fost cumplit pentru româncă. Nu a avut nicio șansă de supraviețuire. Daniela a murit la 10 kilometri de casă, în mașina sa făcută praf. Cealaltă șoferiță s-a ales doar cu răni serioase, însă starea ei de sănătate este bună. Un bărbat, care lucra pe un câmp de lângă strada respectivă, a fost martor la întreaga tragedie. Acesta le-a spus carabinierilor că a auzit un zgomot puternic de frână, înainte de „bubuitura” finală. Drumul a fost închis ore bune, până când circulația a fost reluată.
CITEȘTE ȘI: SCRISOAREA UNEI ROMÂNCE DISPERATE: ”IERTAŢI-MĂ. ŞI EU SUNT DE VINĂ, DAR AVEAM COPILUL PE MOARTE”
Apropiații sunt îndurerați de când au aflat de moartea româncei. Au transmis mesaje emoționante pe Facebook. „Ai plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristeţe şi durere. Fie ca bunul Dumnezeu să-ţi poată alina durerea şi să-ți odihnească sufletul! Îngerii să-ți vegheze drumul lin către cer. Nu te vom uita niciodată draga noastră prietena”, este mesajul unei apropiate.
„Mătușa, ai lăsat un gol în inimile noastre, ai plecat prea devreme dintre noi. Dumnezeu să te ierte! Nu te vom uita niciodată”, a scris și nepoata Danielei.