Daniela Gyorfi vrea sa apeleze la sfaturile unui astrolog
FLER. Daniela Gyorfi a ajuns sa simta de la o posta cand are de-a face cu „vampiri energetici” sau persoane negativiste Nenorocirile care s-au intamplat in viata cantaretei in ultima perioada, dandu-i o stare de depresie, au facut-o pe aceasta sa se gandeasca foarte serios la un ajutor. Daniela Gyorfi este convinsa ca un astrolog i-ar putea da cateva raspunsuri care ar ajuta-o sa iasa din criza Ghinioanele s-au tinut scai de Daniela Gyorfi, iar lucrul acesta a pus-o foarte serios pe ganduri. Desi nu crede in vrajitorie si forte oculte, cantareata este convinsa ca ceva genereaza toate aceste probleme. Daniela crede foarte mult in influenta energiilor pe care cei din jur le emana si, de multe ori, evita persoanele negativiste, tocmai pentru a nu avea batai de cap. De data aceasta insa, considera ca totul este mult mai profund. „Mi s-a intamplat de pilda, asa cum am mai spus si cu alte ocazii, sa dau bani unor oameni care mi-au luat sporul. Din momentul acela au aparut problemele materiale. De data asta insa tot ceea ce mi se intampla vizeaza planul personal. Profesional, lucrurile merg bine. Zilele acestea imi voi face o programare la un astrolog. Vreau astrograma completa, vreau sa stiu ce am fost in alte vieti. Poate in felul acesta gasesc niste raspunsuri care mi-ar putea explica ce se intampla”, ne-a povestit cantareata. Dupa ce a pierdut sarcina, Daniela a picat intr-o depresie adanca. De atunci nimic nu a mai mers bine. Aceasta a incercat sa caute explicatii pentru toate necazurile, insa nu a gasit. „Nu inteleg ce s-a intamplat. Am pierdut un copil intr-un moment in care totul mergea perfect. A fost o sarcina ca la carte care s-a intrerupt brusc din evolutie. Nici medicii nu au putut sa-mi explice ce s-a intamplat. Eu nici atat”, ne-a marturisit Daniela. A urmat un accident de masina, despartirea de George Tal, mai multe probleme cu starea de sanatate a mamei ei, altele cu femeia care are grija de aceasta… O perioada neagra din care pare sa nu mai iasa. (S.I.)
” Negociaza” impacarea
Si totusi, s-ar putea intampla si un lucru bun. Pe drumurile lungi dintre spectacole, George si Daniela rememoreaza momentele petrecute impreuna si motivele pentru care s-au despartit. Invariabil, ajung la concluzia ca relatia lor a fost distrusa de factori externi si incearca sa-si imagineze cum ar fi fost totul daca nimeni si nimic nu ar fi intervenit intre ei. Cu fiecare drum prin tara, impacarea este tot mai aproape si poate astfel perioada neagra pe care o parcurge ar putea lua sfarsit.