Daniela Gyorfi acuză, din nou, probleme din cauza implanturilor mamare. De această dată se pare că una dintre proteze a crăpat, iar artista va ajunge în curând pe masa de operație, o intervenție fiind absolut necesară.
Este pentru a treia oară când Daniela Gyorfi este nevoită să își schimbe implanturile mamare. Artista a făcut prima intervenție la început anilor 2000 și de atunci a întâmpinat mai multe probleme. Ultima dată când a fost nevoită să își schimbe implanturile a fost după nașterea fiicei sale, atunci când se deplasase una dintre proteze.
Acum, o altă problemă a apărut, una dintre proteze s-a fisurat, iar vedeta are dureri mari. Așa că în curând va ajunge, din nou, pe masa de operație. (CITEȘTE ȘI: DANIELA GYORFI, SCHIMBARE RADICALĂ DE LOOK. INTERNAUȚII S-AU ȘOCAT „REVINO, TE ROG, LA BLOND!!!”)
„Mi s-a fisurat, probabil. Clar trebuie să mi le schimb cât de repede pot. Partea dreaptă se vede. Mă doare și se vede că a ieșit, nu știu, s-a întâmplat ceva și mi-a crăpat pur și simplu proteza. Nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat. Am stat și m-am gândit că totuși ultima dată am dat 4.500 de euro pe ele și din 2000 am început să-mi fac.
Dacă-mi spunea că din 10 în 10 ani trebuie să mi le schimb, atunci mă mai gândeam. Ultima dată același lucru mi-a zis: nu o să mai ai probleme, o să fii foarte mulțumită. Mâine îmi fac rapelul, apoi mai stau două săptămâni și după aceea îmi fac (n.r.- intervenția). Opt sau nouă ani au trecut de când mi-am făcut intervenția asta.”, a declarat Daniela Gyorfi în cadrul unei emisiuni TV.
După numeroasele probleme pe care le-a avut, Daniela Gyorfi a mărturisit că dacă s-ar întoarce în timp nu crede că ar mai apela la intervențiile de mărire a sânilor. Mai mult, nici aspectul nu o mai încântă, acum fiind adepta sânilor mici și naturali. (VEZI ȘI: DANIELA GYORFI I-A TRANSMIS LUI GEORGE TAL „PASIUNEA” PENTRU OPERAȚII ESTETICE „DACĂ NU ERA EA, N-O FĂCEAM”)
„Mi-am dat seama că m-am pipăit. Se simte. În ultimul timp mi s-a întâmplat chestia asta, nu pot să spun de la ce, pentru că nu car. E cam ciudat. I-am spus să mi le facă mai mici. Dacă aș da timpul înapoi, undeva la 70% nu mi-aș mai face. Mi-a trecut chestia asta să fiu ca plasticul. Acum mi se par mult mai sexy mai mici.”, a mai spus Daniela Gyorfi.
Sursa foto: Instagram