Daniela Gyorfi a făcut primele declarații în legătura cu dispariția misterioasă a lui Liviu Guță. Cei doi artiști au cunoscut succesul muzical împreună, însă relația lor de prietenie s-a stricat din cauza unor conflicte izbucnite în urmă cu mai bine de 10 ani. Ce spune artista despre zvonurile conform cărora manelistul s-ar afla în spatele gratiilor?
Între Daniela Gyorfi și Liviu Guță a existat tot timpul o legătură specială. Cei doi au debutat împreună în industria muzicală, au înregistrat succes după succes datorită colaborărilor pe care le-au avut împreună, însă vremurile de glorie au apus de mult. În urmă cu mai bine de 10 ani, cei doi au rupt prietenia și orice fel de legătură. Daniela Gyorfi, împăcare istorică! Artista a reluat legătura cu sora ei după ce aceasta i-a ascuns că tatăl lor a decedat și nu a chemat-o la înmormântare!
Nu și-au mai vorbit și nici nu au mai vrut să știe nimic unul de celălalt. De vină nu ar fi fost banii, așa cum s-a speculat la vremea respectivă, ci un scandal public pornit de Liviu Guță – care a făcut o serie de declarații defăimătoare la adresa Danielei.
“Cu Liviu Guță m-am certat din cauza caracterului, nu banii. Nu ne-am împăcat, eu nu am vorbit cu el. Pe mine m-a deranjat foarte tare Liviu, pentru că eu nu am înțeles niciodată comportamentul lui. Ești cu un om care este ok cu tine și vii la televizor și spui niște lucruri din cauza cărora era să mor de inimă.
A zis că o bat pe mama și că o țin în debara. Era să cad și să mor de inimă lângă mama când am auzit. EL și-a cerut scuze, dar pentru mine a fost prea mult”, a declarat artista în emisiunea „Detectorul de minciuni”, de la Kanal D2.
Afirmațiile făcute de Liviu Guță au dezamăgit-o atât de tare pe Daniela Gyorfi încât relația lor de prietenie nu a mai fost niciodată la fel. Cei doi au întrerupt orice fel de legătură pe plan profesional și personal. Daniela Gyorfi dă de pământ cu femeile neasumate: „De la meditație și yoga li se schimbă fizionomia!”
La ani distanță de când artista nu a fost dispusă să treacă peste cuvintele dure rostite de colegul ei, aceasta mărturisește că și ea se află printre persoanele care se îngrijorează de dispariția manelistului. Reamintim că Livu Guță a dispărut subit din spațiul public în urmă cu mai bine de doi ani. În spațiul public au apărut mai multe zvonuri referitoare la dispariția manelistului, iar unul dintre ele este că acesta ar fi în spatele gratiilor.
”Eu nu l-am mai văzut fizic de ani buni. Nu ne-am mai întâlnit nici măcar întâmplător, pentru că noi nu aveam cântări la aceleași spectacole, nu ne-am intersectat deloc. În orice caz, dacă e așa cum se vuiește că ar fi nu știu unde sau ce ar face, mi-ar părea rău, îți dai seama.
Nu te bucuri că e cineva la pușcărie sau orice ar fi pățit. Dar dacă nici nu vorbește soția lui… Are doi copii mari, sora lui ar putea vorbi, probabil că… Nu știu. El nu este retras, nu cred că s-a retras, el e artist, până la urmă. Nu știu ce s-a întâmplat, sincer, cu el. Nu știe nici George. Mi-e și rușine să o sun pe fosta soție, pe prima, să văd ce s-a întâmplat. Când o să vrea el, o să apară, o să scrie ceva.
Artista nu a mai vorbit cu el de aproximativ 8 ani, însă recunoaște că, în ciuda conflictului dintre ei, nu se poate bucura pentru răul lui și chiar i-ar fi sărit în ajutor, dacă ar fi avut nevoie de vreun sprijin din partea ei.
Noi l-am fi ajutat primii, eu cu George, dacă ar fi avut nevoie de ceva, îți dai seama, că indiferent cât ai fi de supărat pe un om, la necaz sari, îl ajuți. Ce s-a auzit am auzit și eu, că ar fi la pușcărie, dar nu în România, nu știu unde, undeva în Europa, dar nu știu pentru ce. Eu nu pot să zic că e acolo… Că poate omul nu e. Sunt niște zvonuri, până la urmă!’, a adăugat Daniela Gyorfi pentru fanatik.ro.
La începutul anului 2024, Liviu Guță a încărcat pe social media un mesaj pentru toți cei care s-au îngrijorat în legătură cu dispariția sa. Manelistul spunea că nu este în țară și că a trecut printr-o perioadă delicată, însă este pregătit să revină în România și să își reia activitatea de artist. De atunci și până acum, nimeni nu mai știe nimic despre el. Cea mai recentă informație este că manelistul ar fi luat legătura cu Sorinel Puștiu – în urmă cu 9 luni, pentru a-i cere cu împrumut 13.000 de euro.
„Salutare prieteni, sunt Liviu Guță. Am înțeles că ați postat pe rețelele de socializare, eu nu am acces la acestea aci, sunt plecat în afara țării, să nu intru în amănunte. Sunt foarte bine, stați liniștiți, vă mulțumesc din suflet că vă îngrijorați pentru mine. Am avut niște probleme, dar știți cum este în viață, totul trece.
Am să vin pe la jumătatea lunii aprilie în țară. Să ne auzim cu bine! Vă iubesc și vă mulțumesc foarte mult pentru faptul că vă îngrijorați pentru mine și că însemn ceva pentru voi. Stați liniștiți că voi reveni acasă și ștergeți postările pentru că sunt bine. Vă mulțumesc, vă pup și vă iubesc”, a transmis Liviu Guță la începutul anului 2024.