Daniela Gyorfi a spus câte operații estetice are, de fapt: “Mi-e și rușine”
Prezentă într-un platou de televiziune, Daniela Gyorfi a mărturisit câte operații estetice și-a făcut până acum. Dezvăluirile despre intervențiile făcute de medicul estetician vin la scurt timp după ce a fost criticată de mulți dintre fani când și-a pus o poză realizată de aproape. “Oribilă, jur! Te-ai mutilat de la atâtea operații estetice” este unul dintre comentariile acide lăsate de internauți la acea fotografie.
Citește și: Daniela Gyorfi, criză de isterie în State: ”A făcut-o într-un mod mult mai periculos!”
Daniela Gyorfi a spus câte operații estetice are, de fapt
Daniela Gyorfi a dezvăluit că până la vârsta de 50 de ani, și-a făcut doar trei operații de mărire a bustului cu implanturi de silicon. Mai mult, ea a negat că medicul estetician i-ar fi făcut vreo intervenție chirurgicală la față. La acest capitol, cântăreața a spus că a apelat la proceduri non-invazive. Un alt aspect pe care a ținut să-l sublinieze în timpul declarațiilor a fost acela că ea nu își modifică pozele cu ajutorul filtrelor.
“Mi-e şi ruşine, nu ştiu cum să mai spun. Nu am operaţii estetice la faţă, că astea se văd. Mi-am făcut nişte proceduri non-invazive. Am trei operaţii la sâni. Şi de la lumină şi de la ruj am buzele mai mari. Dacă ai buzele mai subţiri dai cu rujul mai aşa. Eu nu pun filtre la poze, sunt de modă veche”, a declarat artista în cadrul emisiunii “Agenția VIP”.
Daniela Gyorfi a devenit mamă pentru prima dată în 2011
Celebra interpretă a născut-o pe fiica ei pe când avea 42 de ani. Maria a venit pe lume pe 16 februarie 2011 în urma unei operații de cezariană la o clinică privată din Capitală. Ea avea greutatea de 2,640 kilograme și înălțimea de 48 de centimetri. Fiica Danielei Gyorfi a venit cu o săptămâna mai devreme decât era programată. Partenerul artistei este impresarul George Tal și el mai are încă trei copii din relațiile sale anterioare.