Daniela Gyorfi a povestit clipele cutremurătoare prin care a trecut când a pierdut trei sarcini: ”Am crezut că mor!”
Daniel Gyorfi a povestit, la Vorbește lumea, emisiune prezentată de Adela Popescu și Cove la Pro TV, drama prin caare a trecut până când a adus-o pe lume pe Maria, fetița pe care o are cu George Tall. Trei sarcini a pierdut îndrăgita cântăreață. Ajunsese și în depresie, plângea de la orice.
Daniela spune că a avut clipe de coșmar, pierzând sarcinile la 3-4 luni. Ea a mai spus că și-a dorit cu adevărat cun copil atunci când l-a cunoscut pe George. ”Pe la 36-37 de ani, când l-am cunoscut pe George, m-am gândit că e timpul să fac un copil. Și mama îmi tot spunea că îmi trebuie un copil, că o să rămân singură, că ea nu o să trăiască veșnic. Mi-a mai zis că atunci când o să vreau o să fie prea târziu, că timpul trece… Și l-am cunoscut pe George și am rămas însărcinată”, și-a început povestea Daniela.
Danila Gyorfi a povestit drama prin care a trecut când a pierdut trei sarcini
Avea să treacă apoi prin drama vieții. ”Viața agitată, nopți nedormite, spectacole… Am avut unul, iar noaptea am avut frisoane. Eram însărcinată în 3-4 luni. Am ajuns la spital, doctorul mi-a zis că s-a oprit evoluția sarcinii. Asta a fost prima. Am zis, asta e, nu beau, nu fumez, nu mă droghez… Am rămas din nou însărcinată, am pierdut-o tot așa, la 3-4 luni. Medicul mi-a zis s-o las mai ușor. M-am dus la control, după ce am pierdut-o și pe a treia, pe la 4 luni. Am crezut că mor la asta. Am avut o hemoragie puternică. (CITEȘTE ȘI: CRISTINA ȘIȘCANU ȘI DANIELA GYORFI O SUSȚIN PE VIORICA DE LA CLEJANI ÎN SCANDALUL MOMENTULUI DIN SHOWBIZ! GESTURILE CELOR DOUĂ VEDETE)
Eu am avut și depresie, de care nu mi-am dat seama. Plângeam din orice. Am făcut o mie de teste, nu aveam nimic în neregulă. Am zis că e cazul să fac testul papanicolau, am ajuns la spital, dar înainte mi s-a făcut o ecografie… Și aam aflat că sunt din nou însărcinată. Și am făcut consult de la o săptămână la alta. Doctorul mi-a zis să renunțaa la multe și am renunțat. La efort mare, fără diete… Și așa a apărut Maria. Nu m-am bucurat decât în ultima clipă”, a încheiat Daniela.