Cunoscută pentru controversele pe care le stârnește ori de câte ori se apucă să povestească „picanterii”, Daniela Crudu a mai dat din casă câteva detalii importante din viața ei amoroasă. Bruneta și-a vândut mașina, dar nu înainte de a mărturisi că în ea s-au consumat muuulte momente fierbinți.
Daniela Crudu nu s-a ferit niciodată să spună lucrurilor pe nume. Tocmai de aceea, în emisiunea live a lui Pepe, pe care artistul o moderează pe canalul său de Youtube, Cruduța a povestit că în mașina pe care tocmai a vândut-o cu suma de 14.000 de euro s-au petrecut numeroase momente de amor.
”Mașina aia a vazut… multă dragoste. Chiar de dimineață. A plimbat multe vedete, are și multe amintiri în ea, numai Mitoșeru știe câte sticle cu vodcă a vărsat în ea”, a spus Daniela Crudu, în emisiunea lui Pepe.
Curios, artistul a întrebat-o dacă a întreținut relații intime într-un elicopter, ținând cont de faptul că în jurul numelui său au existat, de-a lungul timpului, numeroase speculații ce vorbeau despre relațiile Cruduței, cu afaceriști bazați din punct de vedere financiar.
”Nu în elicopter, ci in private jet”, a spus Cruduța, fără rețineri.
Confesiuni incredibile, fără perdea, din partea Danielei Crudu. Fosta asistentă TV a mărturisit, mai în glumă, mai în serios, că ea și sora ei Ana au băut alcool pentru prima dată la vârsta de 12 ani, cu tatăl lor.
La emisiunea online, moderată de Pepe pe YouTube, invitate la show, Ana și Daniela Crudu au divulgat cele mai comice întâmplări din viața lor, pe care le-au trăit alături de tatăl lor, știut în showbiz ca fiind un bărbat amuzant.
„Când ați băut voi cu el prima dată?”, a întrebat Pepe curios
„La 12 ani.”, a răspuns Daniela rapid, în timp ce sora ei a spus „Ei, nu mai știu…”.