Daniela Crudu, scuipată și agresată de o femeie pentru că i-a furat iubitul: „Fă, ce te…”
Daniela Crudu nu are noroc la bărbați, s-a spus în ultimele zile, după ce vedeta a fost agresată de iubitul său și a ajuns la Spitalul Universitar din București. Dar adevărul este că bruneta a mai avut parte de incidente, în anii trecuți, iar într-o noapte de Revelion s-a aflat în mijlocul unui conflict… cu o femeie.
Rămâne de discutat dacă Daniela Crudu are ”darul” de a-și atrage, cu ușurință, antipatii. Totul depinde, cum se mai spune, de care parte a baricadei te poziționezi. Cert este că senzuala Cruduța a pățit-o și într-o noapte de Revelion, în Clubul Bamboo, acolo unde a fost agresată de o femeie geloasă. S-a lăsat cu înjurături și cu pahare sparte.
“Daniela Crudu şi-a atras multe antipatii din partea reprezentantelor sexului frumos, odată cu apariţia pe micul ecran. Recent, chiar în noaptea dintre ani, apetisantul manechin a fost implicat într-un conflict care s-a lăsat cu înjurături şi cu pahare sparte, în Club Bamboo din Capitală, din pricina unei femei geloase. Totul a început în momentul în care o tânără însoţită de iubitul ei au venit la masa la care se afla Daniela, pentru a saluta o cunoştinţă comună”, informa libertatea.ro cu mai mult timp în urmă.
”Evident, Daniela a ripostat…”
Femeia cu care Daniela a intrat în conflict a avut senzația că vedeta îl privește mult prea insistent pe iubitul ei, așa că a trecut direct la atac. După ce a luat-o pe Cruduța la întrebări, respectiva a și scuipat-o, pentru ca totul să fie cât mai ”clar”.
“Femeia respectivă a început să ţipe la Daniela şi să-i spună: «Fă, ce te uiţi la iubitul meu», după care a scuipat-o. Evident, Daniela, care se afla la petrecere cu iubitul ei şi nicidecum la agăţat, a ripostat. Cele două au început să se certe, tânăra aruncându- i Danielei un pahar cu şampanie pe rochie, după care aceasta s-a văzut nevoită să se apere şi i-a întors gestul. Bodyguarzii, care au intervenit la timp, i-au luat de la masă pe certăreţii respectivi. După incident, frumoasa Daniela Crudu şi prietenii ei şi-au continuat distracţia până dimineaţă”, a mai precizat sursa citată mai sus.
Daniela Crudu: ”Mă văd făcând un copil”
Cu mai mult timp în urmă, Daniela Crudu a lăsat deoparte toate reținerile și a vorbit deschis despre… sarcină. Fosta asistentă TV își dorește să devină mamă, însă, deocamdată, nu a găsit bărbatul potrivit. Iar întâmplarea nefericită prin care a trecut în urmă cu doar câteva zile va lăsa, cu siguranță, amintiri dureroase. Dar Daniela mărturisea că se consideră un copil, motiv pentru care are nevoie de un bărbat matur care să-i fie alături. Totuși, Daniela Crudu nu dorește ca acesta să fie foarte bătrân, așa că a și fixat vârsta potrivită a viitorului tătic – nu mai mult de 40 de ani, declară ea.
“Vreau un copil, mă văd făcând un copil, dar făcând cu un bărbat matur, nu tot cu un copil ca mine. Vreau ca bărbatul să se bucure de spiritul meu tânăr, pentru că un copil nu ar putea să înţeleagă. Aş vrea să fie cu 10 ani mai mare, dar nu e bătrân la 40 de ani. Ar fi perfect”, a spus Daniela Crudu la XNS.