Daniela Andreescu vrea sa „scape” de rudele de gradul I! Fosta sefa de la Guvern a bagat divort

De: Cancan
Publicat: 06/02/2012 | 00:00
ABILA. Daniela Andreescu vrea sa se desparta oficial de barbatul caruia i-a "donat" un spatiu de 105 mp

Daniela Nicoleta Andreescu a fost demisa dupa ce, in calitate de secretar general al Guvernului, a aprobat atribuirea catre Asociatia Clubul de Pescuit Sportiv Delta Fishing a unui spatiu de 105,2 mp, situat la parterul unui bloc din Capitala. Acum, fosta sefa de la Guvern si-a schimbat strategia. Conform unor apropiati, Daniela Andreescu incearca sa-si „curete” legaturile cu rudele contestate, de gradul I, si a introdus actele de divort la Judecatoria Buftea. Dosarul a fost inregistrat in ultima zi din luna ianuarie, iar primul termen al procesului a fost fixat pentru 5 martie. Atunci, Daniela Andreescu isi va expune motivele pentru care vrea sa puna punct mariajului. Asta desi, imediat dupa declansarea scandalului care a dus la demiterea ei, sotul ei, Aurel Teodorescu, a intervenit telefonic intr-o emisiune televizata si i-a luat apararea, semn ca intre cei doi soti exista inca o relatie solida. Avere impresionanta In cazul in care se va ajunge si la un proces de partaj, cei doi soti vor imparti mai multe proprietati, o cantitate impresionanta de bijuterii, dar si patru masini de lux. Conform declaratiei de avere, Daniela Andreescu detine patru case: un apartament in Drumul Taberei, un altul in Sinaia, o vila de aproape 400 mp in Giulesti si o vila de vacanta in Mogosoaia, acolo unde cei doi soti isi au domiciliul.