Daniel și David, doi frățiori de 5 și 10 ani, au fost împușcați mortal în timp ce se jucau în parc. Criminalul a fugit, s-a baricadat în casă și și-a pus capăt zilelor. Sâmbătă, micuții au fost conduși pe ultimul drum. Sute de oameni au fost prezenți la ceremonia de înmormântare.
Lacrimi și durere în familia celor doi frățiori, cărora le-a fost curmată viața mult prea devreme. Tragedia a avut loc, în urmă cu o săptămână, în Ardea, o comună din Roma, Italia. Daniel și David Fusinato, doi frățiori în vârstă de 5 și 10 ani, se jucau în parc, în apropierea casei lor. La un moment dat, s-a apropiat de ei un individ înarmat. Micuții s-au speriat și au început să țipe.
Fără milă, bărbatul i-a împușcat pe copii în inimă și gât. Salvatore Ranieri, un bărbat în vârstă de 75 de ani, se afla în parc și a sărit în ajutorul copiilor. Criminalul n-a stat pe gânduri și l-a împușcat și pe acesta. După fapta odioasă, atacatorul, în vârstă de 35 de ani, a fugit de la fața locului și s-a dus acasă, unde locuia cu mama lui.
Carabinierii, forţele speciale de intervenție şi negociatorii militari s-au deplasat la domiciliul criminalului. Timp de trei ore au încerat să-l convingă să se predea. Ulterior, autoritățile au intrat cu forța în casă și l-au găsit mort în dormitor.
Slujba de înmormântare a celor doi frățiori a avut loc în biserica Santa Maria Regina Pacis. La scoaterea celor două sicrie albe din biserică, cei prezenți au aprins fumigene alb-albastre, pentru a-i aduce un omagiu lui Daniel, care era fan al echipei de fotbal Lazio.
Apoi, sute de baloane s-au ridicat spre cer şi au fost eliberați porumbei albi. „Adio, Daniel și David, inimile voastre să zboare mai sus decât nebunia acestei lumi”, se arăta pe unul dintre bannere. Andrea Pignani, italianul de 35 de ani care a comis crimele, era licenţiat în inginerie informatică, dar rămăsese șomer de câteva luni. Potrivit autorităților din Italia, acesta avea probleme psihice.