Pregătirile pentru „Survivor” sunt în plină desfășurare, iar Daniel Pavel este în continuare prezentatorul show-ului din Republica Dominicană pentru al treilea sezon consecutiv. Însă vedeta de la PRO TV nu uită unde s-a produs cu adevărat maturizarea sa profesională înainte de accederea „pe sticlă”. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, gazda proiectului „Survivor” a vorbit fără menajamente despre activitatea din cadrul Marinei, dar și despre relația cu fiul ce urmează să devină major în scurt timp.
Se pare că faima tatălui nu l-a convins în primă fază pe Anton să își perceapă modelul patern la adevărata valoare, însă treptat băiatul a început să își aprecieze tatăl din ce în ce mai mult. Acum cei doi au o relație foarte bună, chiar dacă adolescentul nu își exprimă integral sentimentele în prezența tatălui vedetă.
CANCAN.RO: Vreau să vorbim despre ce ți se întâmpla sau cum arăta viața ta înainte de „Survivor”?
Daniel Pavel: Eram la Viena, conduceam o redacție de media, opt jurnaliști unul și unul, și emiteam programe de radio pentru România. Cinci ani am făcut asta înainte de „Survivor”. Înainte de Viena, am colaborat cu RFI, șapte ani de Radio France Internationale, am avut o emisiune la prânz, live, dedicată mediului de afaceri.
La Antena 3 am avut o emisiune pentru mediul de afaceri sâmbăta, un magazin duminical. Și în general de la Radio Vacanța, din Constanța, eu sunt bucureștean, dar am făcut Marina Civilă, am tot adunat experiențe în media. Adică domnul Dan a apărut cumva nu meteoric, ci ca o consecință a acestor pași de carieră în media.
CANCAN.RO: Și de la marină la carieră în media cum s-a făcut trecerea la multe grade?
Daniel Pavel: La multe grade, poate chiar la 180. Chiar și acolo unde eram, la Marină, aveau și au în continuare un centru de pregătire foarte mișto, pregătire pe media, există această preocupare.
Mi-a plăcut cu microfonul, mi-a plăcut să iau interviuri. Pentru mare nu eram atât de bun povestitor, că acolo nu au nevoie de oameni atât de vorbăreți.
CANCAN.RO: Cum gestionezi relația cu băiatul tău care e deja mare și el își dă seama de gradul de celebritate al tatălui său?
Daniel Pavel: El face 18 ani în două luni, locuiește la Viena cu mama lui. Urmează să îl văd înainte de Crăciun, e încă în generația asta care se deschide mai greu. Nu era atât de conștient de gradul meu de celebritate și atunci când vine și mai vede că oamenii fac poze, spune «băi, tu te dai mare». E un pic Toma „necredinciosul”, dar ușor ușor văd că e o admirație acolo. Să vedem ce va urma să facă și el în viață și sper să-i fiu sprijin, nu umbră. E o relație foarte foarte interesantă.
( CITEȘTE ȘI: PREZENTATORUL EMISIUNII ”SURVIVOR ROMÂNIA”, DEZVĂLUIRI NEȘTIUTE! CUM ȘI-A CUNOSCUT, DE FAPT, DANIEL PAVEL IUBITA )
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.