Daniel Onoriu continuă seria dezvăluirilor incendiare despre soția lui: ”Are un amant de 60 de ani și…” + I-a furat-o unui turc
Telenovela scandalului dintre Daniel Onoriu (44 de ani) și Isabela nu s-a terminat. CANCAN.RO revine cu cele mai noi declarații ale ex-pilotului de curse legate de modul în care a luat sfârșit povestea de iubire dintre el și partenera sa, dar și cine este persoana vinovată pentru întregul scandal.
Daniel Onoriu nu mai are nevoie de nicio prezentare! În ultima perioadă, a devenit un nume sonor în lumea mondenă. La prima vedere părea că trăiește o poveste de iubire ca-n filme, doar că lucrurile s-au deteriorat atât de tare în ultimele luni, încât s-a ajuns la despărțire.
Care este motivul pentru care „s-a rupt lanțul de iubire” dintre Daniel Onoriu și Isabela
Dacă până acum am adus în atenția cititorilor noștri detalii legate de viața pe care Daniel Onoriu a dus-o în închisoare, precum și despre planurile sale de viitor, acum venim cu întreaga istorie a rupturii care s-a produs între cei doi amorezi. Se credea că certurile au apărut după ieșirea din spital a ex-pilotului de curse, dar situația ar sta altfel. Cel puțin, asta susține Daniel Onoriu, contactat fiind de CANCAN.RO.
Nepotul lui Gabi Luncă a mărturisit că el și Isabela nu mai dormeau împreună de mai bine de doi ani, ceea ce l-a făcut să se gândească la ce e mai rău, deoarece același lucru s-ar fi întâmplat și cu bărbatul cu care soția sa era cuplată înainte.
„Eu i-am cerut ei divorțul prin vară pentru că de doi ani eu dormeam singur. Ea dormea pe canapea și eu în pat. I-am spus înainte să divorțam să nu mă mai lase singur în pat că nu îmi place treaba asta. Mă simt trist, mă simt singur. Voiam și eu o să o ating, să facem dragoste că doar eram soț și soție.
Am început să dorm singur și aveam în cap ce mi-a zis ea. Când am agățat-o, mi-a zis că e cu un turc de 7 ani și că de 3 ani nu mai doarme cu el în pat pentru că nu îl iubește. M-am pus în aceeași situație și mi-am dat seama că nu mă iubea. I-am cerut să divorțăm”, a declarat Daniel Onoriu, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Astfel, una dintre problemele cuplului pare că a fost lipsa de relații intime. Daniel Onoriu susține că a pus foarte mult accent pe asta, ceea ce l-a determinat să își pună multe semne de întrebare. Ba mai mult decât atât, ex-pilotul de curse a recunoscut că încă din copilărie a dezvoltat o dependență acerbă pentru relațiile intime, devenind obsedat de asta.
„Mie îmi place să fac dragoste. Sunt dependent de amor. Așa am fost de mic și așa o să fiu toată viață mea. Acum că sunt bolnav sunt mai puțin cu gândul la asta, dar înainte de comă eram un obsedat sexual”, ne-a dezvăluit fostul partener al Isabelei Butaru.
Cine este persoana vinovată pentru ultima despărțire a lui Daniel Onoriu
Chiar dacă Daniel și-a dorit să divorțeze de acum doi ani, problemele de sănătate pe care le-a avut au devenit un motiv solid pentru a opri orice încercare. După două luni de comă și o perioadă lungă de recuperare, cei doi soți păreau că sunt pregătiți să își acorde o nouă șansă, însă ex-pilotul avea să primească o lovitură dură.
Potrivit informațiilor oferite pentru CANCAN.RO, s-ar părea că dorința Isabelei de a pleca de lângă omul care o iubește ar fi fost influențată de o femeie cu care aceasta s-ar fi împrietenit în momentul în care Daniel Onoriu se afla pe un pat de spital.
„Eu când eram în spital nimeni nu-mi dădea nicio șansă. Ea a făcut Covid și a început să se vadă cu Doinița, cu care înainte nu vorbea. Aia mi-a stricat mie viața și a stricat-o pe ea. Aia a făcut-o pe fosta mea să devină ceea ce este astăzi. Ea (nr. „Isabela”) are un amant de 60 de ani care e căsătorit și are copii. A renunțat la numele de Onoriu pentru a fi amantă. A vrut să se transforme dintr-o femeie serioasă, într-un gunoi. Câștigă doar câteva haine și o chirie lunară. Nu are creier, n-am ce să îi fac”, a adăugat ex-pilotul de curse.
Nepotul lui Gabi Luncă neagă acuzațiile că ar fi abuzat-o pe Isabela și vorbește despre
Daniel Onoriu a declarat pentru reporterii CANCAN.RO că a fost acuzat de Isabela de multe fapte, printre care și că ar fi abuzat-o și traumatizat-o psihic. Ex-pilotul a negat, însă, aceste acuzații, spunând clar că nu a avut niciodată gândul de a face asta. Ba mai mult decât atât, bărbatul a explicat că a făcut tot posibilul pentru a-i oferi soției sale cele mai frumoase momente din viața sa.
„Ea zice ca a fost traumatizata de mine. Eu am fost îngerul ei, am luat-o de la țară și i-am dat grade. I-am dat iubire, familie, respect. Apoi, ea spune că a avut o viață traumatizantă. Nu îi e rușine? Eu sunt un tip care muncește. Luam haine pentru mine, pentru ea și pentru copii doar când erau reduceri. Cum erau reduceri, o luam să ne îmbrăcăm, cheltuiam câteva miuțe”, a susținut nepotul lui Gabi Luncă.
Care este cel mai mare regret al lui Daniel Onoriu
Chiar dacă la prima vedere Daniel Onoriu pare un bărbat împlinit, cu o situație financiară destul de bună și cu o nouă șansă la viață, acesta are și un regret care îl macină destul de mult. Fostul partener al Isabelei Butaru susține că și-ar fi dorit să nu o părăsească niciodată pe Simona Chițac, femeia alături de care are trei copii minunați, deoarece aceasta i-a fost mereu alături. Nepotul lui Gabi Luncă și-a exprimat dezgustul cu privire la lipsa de încurajare pe care a primit-o din partea Isabelei.
„Am părăsit-o pe Simona Chițac și îmi pare rău. Simona mă susținea la curse, mergea cu mine la antrenamente, mă ducea în emisiuni, Isabela nu m-a susținut la curse niciodată în viața ei. Eu sunt pilot de curse, asta am făcut și asta vreau să fac toată viața mea”, a fost declarația bărbatului.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.