Daniel Nuță se transformă în Vlad Țepeș pentru Netflix: „Serialul e mai concret și mai bazat pe evenimente clare din istoria noastră”

Daniel Nuță și Radu Micu sunt cei doi români care joacă într-un nou serial marca Netflix. Actorul din „Adela” a fost invitat în cadrul emisiunii CANCAN EXCLUSIV și a vorbit despre rolul avut în cel de-al doilea sezon al seriei „Rise of Empires: Ottoman”. Daniel Nuță va fi Vlad Țepeș de astăzi, 29 decembrie, pe Netflix. Rolul nu-i este neapărat străin pentru că a mai avut ocazia să-l întruchipeze pe fostul domnitor într-un alt serial, doar că românesc – „Egregora”.  

Cel de-al doilea sezon al serialului „Rise of Empires: Ottoman” va fi disponibil de astăzi, pe Netflix. Daniel Nuță este participant în cadrul seriei, iar el îl va întruchipa pe însuși Vlad Țepeș. De altfel, el a mai jucat rolul fostului domnitor într-un alt serial, dar românesc.

În cadrul interviului realizat în emisiunea CANCAN EXLUSIV, Daniel Nuță a vorbit, printre altele, despre ce presupun ambele seriale, făcând o paralelă. După spusele lui, există diferențe între cele două, iar asta pentru că serialul „Egregora”, cel românesc, se bazează pe spiritualitate, pe când serialul Neflix pune accent pe evenimentele clare din istoria țării noastre.

Emisiunea poate fi urmărită integral pe canalul de YouTube CANCAN.

Daniel Nuță joacă într-un serial Netflix care va fi disponibil de astăzi pe platforma de streaming / (Sursa: CANCAN EXCLUSIV)

(NU RATA: A reusit sa-i cucereasca inima de gheata. Cine a fost dragostea secreta a lui Vlad Tepes)

„Serialul de la Netflix e mult mai concret și mult mai bazat pe evenimente clare din istoria noastră„

CANCAN EXCLUSIV: Avem aici o poză cu tine, dar este dintr-un alt serial, un serial românesc. 

Daniel Nuță: Un alt serial în care, din nou, îl joc pe Vlad Țepeș. Ăsta e autentic, e românesc, vorbesc în limba română, la Netflix vorbesc în limba engleză. Dar aici, ăsta e un produs autentic românesc unde da, sunt din nou Vlad Țepeș. Aici poate puțin mai tânăr decât în serialul de la Netflix. Sperăm ca la un moment dat să-l vedem și pe ăsta undeva. Pe TV, pe o platformă de streaming, în cinematografe…

CANCAN EXCLUSIV: Serialul românesc este adaptat după serialul de la Netflix?

Daniel Nuță: Nu. Serialul „Egregora”, serialul românesc, este o poveste mult mai mitică și mult mai bazată pe spiritualitate. Aici vorbim foarte mult despre reflexia umană și despre cum ajungi să-ți găsești identitatea ta ca om, identitatea ta ca nație, și să regăsim, de fapt, cine suntem noi. E un parcurs prin toată istoria României, plecând de la daci, până în contemporani, cu personaje cheie din istoria noastră care au încercat să găsească secretul propriei identități și propriei ființe. Care au reușit sau nu, asta vom vedea.

Serialul de la Netflix, în schimb, e mult mai concret și mult mai bazat pe evenimente clare din istoria noastră și din istoria celor doi mai conducători. Unul care într-adevăr era mare pentru că avea și o armată mare în spate, 100.000 de oameni când a intrat în Valahia și altul care era mare la spirit, care avea vreo 10.000 de soldați și care s-a chinuit să țină pasul cu o armată de 10 ori mai mare.

(VEZI ȘI: Monstrul din Norvegia, despre idolul lui, Vlad Tepes: „A fost un geniu al razboiului psihologic, a fost un adevarat maestru in a inscena cruzimea pentru a obtine efectul maxim”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Click.ro
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea