Directorul Operei Naționale București zguduie lumea bună a muzicii! Daniel Jinga: ”Mesajul din manele se regăsește și în Traviata!”

Publicat: 02/04/2022 | 16:00

Daniel Jinga, directorul Operei Naționale București, își spune povestea în podcastul lui Adrian Artene, sâmbătă, 2 aprilie 2022, începând cu ora 19:00! În dialogul de peste o oră purtat cu directorul editorial al trustului Gândul, Daniel Jinga vorbește despre gusturile muzicale, despre experiențele de pe scenă alături de reprezentanții genurilor pop și rock, dar și despre neplăcerile de care a avut parte, tocmai din acest motiv. A fost „contestat” din cauza alegerilor pe care le-a făcut în trecut, atunci când a acceptat funcția de director pe care o ”îmbracă” și acum.

Noul format de podcast, săptămânal, pe care-l propune Adrian Artene, directorul editorial al trustului de presă “Gândul Media Network”, este un proiect care, cu siguranță, va intra în sufletul “consumatorilor” online. Sâmbătă, de la aceeași oră, 19:00, este rândul lui Daniel Jinga să intre în ”rol”, după ce maestrul Tudor Gheorghe deschidea seria invitaților de marcă ai podcastului “Altceva cu Adrian Artene”!

Cele mai tari interviuri vor putea fi văzute, live, pe canalul YouTube ”Altceva cu Adrian Artene”. Cei care doresc să se aboneze o pot face AICI.

”Eu i-am văzut plângând, fără să joace teatru!”

Maestru de Cor și director artistic al Operei Naţionale Bucureşti, dirijor principal al Filarmonicii Muntenia din Târgoviște și al Orchestrei Metropolitane București, dirijor fondator al Corului de Cameră „Accoustic”, Daniel Jinga împărtășește, printre altele, în cea de-a doua ediție a podcastului “Altceva cu Adrian Artene”, gândurile sale cu privire la manele.

Adrian Artene a aruncat mănușa: ”L-am avut invitat pe maestrul Tudor Gheorghe, care exact același lucru puncta, referitor la această categorie de muzică, la manele. Spunea că admiră că pot construi anumite lucruri, în care maestrul nu se regăsea, dar spunea că admiră pasiunea, abnegația, dedicația față de muzică”.

Daniel Jinga, directorul Operei Naționale București (Foto: Facebook)

Iar răspunsul directorului Operei Naționale București nu s-a lăsat deloc așteptat. Și nici nu a fost ocolitor.

”Eu i-am văzut plângând, fără să joace teatru! Și am văzut, în toată sala aia de mese unde cântau ei, oamenii copleșiți de muzica aia. Eu nu mă regăsesc în mesajul cultural respectiv, dar nu pot să le spun că ce fac ei este greșit și că nu e calea corectă, nu, e calea lor.

(CITEȘTE ȘI: DIRECTORUL OPEREI NAȚIONALE FACE DEZVĂLUIRI INCREDIBILE! DANIEL JINGA: „LA UN PAHAR, ASCULT ȘI LĂUTĂRIE ȘI TARAF!”)

E filosofia lor de viață și, apropo, au mesaje autentice, pentru că mesajul despre dușmani, trădare, iubire și bani e același și-n Tosca sau în Traviata. Spus altfel”, explică Daniel Jinga.

Urmărește podcastul integral cu directorul interimar al Operei Naționale București, Daniel Jinga, sâmbătă, de la ora 19:00, doar pe canalul de YouTube „Altceva cu Adrian Artene”   

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult