Daniel Isăilă: „Portugalia e puternică, dar nu invincibilă!”

De: Cancan
Publicat: 10/11/2017 | 15:24

„E un meci extrem de important, pe care îl aştept cu mare nerăbdare. Asta le-am transmis şi băieţilor, că sunt mereu nerăbdător să-i revăd. Am crescut împreună, de la meci la meci, avem o perioadă foarte bună, cu rezultate importante şi vrem să continuăm la fel. Avem în faţă un adversar redutabil, Portugalia, care pare favorită. Dar nu sunt invincibili. Ei au pierdut în Bosnia, acolo unde noi am câştigat. Sunt convins că vor veni aici pentru a da totul să câştige, dar nici noi nu ne vom lăsa mai prejos. Sunt convins că băieţii vor face totul să obţină un rezultat bun. E o echipă foarte bine organizată, şi din punct de vedere ofensiv, şi din punct de vedere al posesiei şi al progresiei, care sunt foarte bune. Au jucători care au calitate individuală foarte bună, cu execuţii. Dar avem şi noi jucători de calitate şi avem acea foame de rezultate. Pe ea mizez foarte tare, la fel cum mizez pe dorinţă băieţilor de a face performanţă. Probabil vor fi momente în care vom suferi. Trebuie să ştim să o facem, să fim uniţi în acele momente şi să fim o echipă care să reacţioneze atunci când adversarul ne va pune în dificultate”, a declarat Daniel Isăilă, la conferinţa de presă premergătoare confruntării de astăzi de la ora 19:00 cu Portugalia.

Partida România- Portugalia, meci contând pentru grupa a VIII-a preliminară a Campionatului European din 2019 din Italia va avea loc a fi transmis în direct pe Digi Sport 1.

                                                

Cristi P.