Dupa o lunga cariera in muzica romaneasca, Daniel Iordachioaie a simtit ca este momentul sa-si arate si celelalte laturi artistice. Cantaretul este foarte talentat la poezie, iar randurile inchinate regretatului Adrian Paunescu sunt cea mai buna dovada.
De curand, Daniel Iordachioaie si-a pus mintea la contributie si a refacut celebra poezie „Si totusi exista iubire” a lui Adrian Paunescu, adaptand-o la mesajul pe care a dorit sa il transmita prin intermediul ei.
Astfel, versurile au devenit unele de dor, inchinate apoi chiar regretatului poet care le-a dat forma pentru prima data. Randurile lui Iordachioaie au trezit melancolii printre cei care au avut ocazia sa le citeasca, de departe cea mai impresionata de acestea fiind chiar Andreea Paunescu, fiica cea mare a regretatului poet.
CITESTE SI
„In amintirea celui care a fost unul dintre cei mai mari poeti ai neamului nostru si, cu siguranta, luceafarul multor generatii de tineri (rataciti, la vremea lor), domnului Adrian Paunescu!
Parafraza la nemurire
Si totusi exist-amintire
Si totusi exista, de vrem,
Dau lumii, dau lumii de stire
Ca el s-a dus si ma tem…
Pentru el stam astazi de veghe,
Si lacrimi se scurg repetat…
Si stim ca nu are pereche
Pentru ca el s-a-ntamplat…
Pretentii nici n-am de la lume,
Trai-va-ntuneric… si tu…
Se-nalta un fior pe-al tau nume,
Fiorul ca fulger cazu…
Motoarele lumii sunt stinse
Caci mult prea adanc a cazut,
E-un mare pustiu fara tine,
Poporul roman este mut…
Acum te declar Dumnezeul,
Si-acum ma ruga-voi si eu…
Si ode-ti va scrie ateul,
Slavit fie numele tau…
Aici, jos, roiesc intunerici,
Acolo, tu esti luminos…
Se cearta-ntre ele biserici
Cum sa-ti aduca prinos…
Stiu azi, iubirea exista,
Si soarta exista si ea…
Iar moartea n-ar mai fi fost trista
De nu te-ar fi luat azi cu ea…
Genunchii mi-i plec pe podele,
Cu capul ma sprijin de cer…
Cu lacrimi te spal, dar in ele
Prea mari inchizitii te cer…
Ce spun se aude aiurea,
Ma-ntorc la silaba dintai…
Si totusi exist-amintire,
Adio, adica ramai…
domnului Adrian Paunescu, scrisa cu hohot de moarte…„, a scris Daniel Iordachioaie.
Adrian Paunescu s-a stins din viata acum trei ani
Au trecut mai bine de trei ani de cand Adrian Paunescu a trecut in nefiinta, lasand in urma lui o avere uriasa compusa din poezii si scrieri, lucruri ce nu pot fi masurate in bani, ci mai degraba in ani de munca, ani inchinati poporului roman.
Aiana Dinu