Daniel Iordăchioaie s-a ales cu dosar penal și riscă închisoarea! Ce faptă a comis cântărețul
Daniel Iordachioaie a fost prins de către autorități în timp ce conducea mașina, deși avea permisul de conducere suspendat de ceva vreme. Cântărețul pop a fost dus la secția de poliție, acolo unde i s-a întocmit și un dosar penal și este posibil ca acesta să riște chiar închisoarea.
Cântăreţul de muzică pop Daniel Iordachioaie a fost prins de către poliţiştii din Târgovişte conducând un autoturism, deşi avea permisul suspendat. Artistul a făcut, astfel, o „vizită” la secția de poliție, acolo unde i-a întocmit și un dosar penal, potrivit Mediafax.
Potrivit reprezentanților Poliției Târgoviște, un bărbat de 50 de ani din București, care a fost identificat mai târziu ca fiind solistul Daniel Iordăchioaie, a fost prins, vineri seara, în timp ce conducea mașina, pe strada Arsenalului, din municipiu, deși avea permisul suspendat. Surse judiciare au confirmat ulterior pentru sursa anterior menționată, că într-adevăr este vorba despre cântărețul de muzică pop.
Artistului i s-a întocmit dosar penal, fiind anchetat pentru conducerea unui autoturism în timp ca avea acest drept suspendat. Nu este prima dată când cântărețul comite această faptă, fiind prins și în trecut la volanul mașinii deși permisul de conducere îi fusese ridicat. Iordăchioaie a fost prins de către autorități în timpul unui control de rutină.