Dani Oțil, reacție ironică cu privire la faptul că Iohannis s-a tuns: ”Mâine, poimâine vă vedem bronzat și noi nu putem să mergem la mare”
După ce a apărut tuns în cadrul conferinței de la Palatul Cotroceni în fața a zeci de reporteri, Klaus Iohannis este acum pe buzele tuturor cu subiectul noului său look. Românii au început să facă glume pe seama acestui aspect, considerând inoportun faptul că șeful statului a ales să se tundă scurt, când mii de bărbați stau cu părul crescut, fără să poată merge într-o frizerie.
Subiectul că președintele Klaus Iohannis s-a tuns face înconjurul țării, după ce un reporter l-a întrebat în conferința de marți după-amiază unde s-a tuns.
Iohannis a lămurit imediat faptul că și el, ca alți români, a ales să se tundă acasă.
Cu toate acestea, zvonurile și glumele nu dispar. Și Dani Oțil pare contrariat de gestul făcut de șeful statului. Prezentatorul consideră că acesta n-ar fi trebuit să apară tuns în fața oamenilor, arătând astfel o lipsă de respect față de cetățenii care nu fac altceva decât să asculte de lege și să rămână în casă, neavând opțiunea de a se tunde. Dani Oțil s-a dat drept exemplu, de altfel, că are părul crescut și este netuns de ceva vreme.
”Lăsati-l să crească, nu-l mai tundeți. Trebuia să veniti lățos ca noi. Mâine, poimâine vă vedem bronzat, că mergeți la mare și noi nu putem să mergem la mare…”, i-a transmis Dani Oțil președintelui României în timpul emisiunii ”Neatza cu Răzvan și Dani” de miercuri.