Dani Oțil a uimit pe toată lumea în momentul în care a anunțat că este pregătit să își facă o amantă. Soția prezentatorului este de acord, numai în cazul în care viitoarea femeie din viața lui va îndeplini anumite condiții.
Dani Oțil este cunoscut pentru lejeritatea cu care vorbește despre relațiile sale și despre viața de familie pe care o duce alături de Gabriela Prisăcariu. Cei doi formează unul dintre cele mai urmărite cupluri de pe rețelele de socializare. Totuși, vedeta a reușit să își uimească fanii în momentul în care a anunțat că vrea să își facă o amantă, iar soția este de acord.
În emisiunea de televiziune pe care o prezintă, Dani Oțil a anunțat faptul că își dorește să aibă parte de o a doua femeie în viața lui, tocmai de aceea se gândește serios că este momentul să își facă o amantă. Prezentatorul TV susține că frumoasa lui soție a fost de acord cu această dorință a sa, numai dacă amanta va fi capabilă să îndeplinească anumite condiții esențiale înainte de a începe relația cu adevărat.
„Gata, vreau să îmi fac si eu amantă, să văd cum e. Oricum e la modă. Am dezlegare de la soție. A zis că dacă are peste 65 de ani și o moștenire considerabilă, am drum liber”, a spus Dani Oțil în emisiunea pe care o prezintă alături de Răzvan Simion.
Așa cum era de așteptat, toți cei aflați în platoul de emisiune au izbucnit în râs și și-au dat seama că Dani Oțil este pus pe glume. Bărbatul a recunoscut că niciodată nu a putut avea o relație cu două femei în același timp, ia acum, de când a devenit tată pentru prima dată, nu ar mai avea energia necesară pentru asta.